Val de caniculă în România
Inapoi

Val de caniculă în România

Postat pe 15 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Val de caniculă în România
Nationale

Val de caniculă în România

După furtunile puternice din ultimele zile, vremea se schimbă radical. Revine canicula, un val de aer tropical aducând în România temperaturi sufocante. Meteorologii anunță că de luni, temperaturile vor depăși 35 de grade Celsius.

Alina Șerban, meteorolog ANM, a declarat: "O masă de aer tropical se extinde și se va intensifica din nou în zona țării noastre și vom avea temperaturi din ce în ce mai ridicate. Încă de azi vom vorbi despre temperaturi mai ridicate decât ieri, astfel încât la nivel național vom avea maxime de la 22-23 de grade, la 28-29 de grade, izolat chiar 30 de grade în partea de sud a teritoriului. Mâine ceva mai cald de atât, adică maxime de 30-33 de grade, mai multe decât azi în Banat, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, iar de luni chiar vom vorbi despre temperaturi de 35 și peste 35 de grade. În consecință, vom avea din nou caniculă și disconfort termic din ce în ce mai ridicat."

Pentru București, azi sunt așteptate maxime de 28-29 de grade, iar mâine temperaturile vor urca probabil la 31-32 de grade. Săptămâna viitoare, capitala se va confrunta cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete