21 Aprilie - Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit. Stop Contrabanda: Record de capturi de țigări de contrabandă în 2024 în Sud
Inapoi

21 Aprilie - Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit. Stop Contrabanda: Record de capturi de țigări de contrabandă în 2024 în Sud

Postat pe 22 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 17 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
La nivel național, în T1 2024 volumul total al capturilor de țigări ilicite se situează la aproape 50% față de T1 2023. Totuși, piața neagră a crescut anul trecut la o medie de 8,2% din totalul consumului, față de 7,1% în anul anterior, ceea ce indică necesitatea eforturilor permanente de combatere a fenomenului la granițele țării. Reducerea contrabandei înseamnă venituri mai mari la bugetul de stat, prin contribuțiile fiscale ale actorilor economici legitimi. România pierde anual 2 mld. lei la bugetul de stat din cauza contrabandei cu țigări.* Obiectivul BAT este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™), prin investiții sustenabile în economie. În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15 milioane de lei pe piața neagră. Circa 85% dintre capturi (12 milioane de țigarete de contrabandă) au fost înregistrate în zona de sud a țării, ceea ce reflectă tendința de creștere a traficului ilicit de produse din tutun din statele din sud (Bulgaria, Turcia), unde prețul țigaretelor este semnificativ mai mic., potrivit datelor centralizate pe platforma StopContrabanda.ro. În primele 3 luni ale anului 2024, volumul total al capturilor țigaretelor de contrabandă la nivel național se situează la aproape 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, față de peste 31 milioane de țigarete capturate în T1 2023, în primele 3 luni din 2024 au fost capturate aproape 14,5 milioane de țigarete, ceea ce indică o descurajare a fenomenului infracțional, pe fondul eforturilor extinse ale autorităților de monitorizare și control al traficului ilicit. Totuși, la nivel național, media consumului de țigări ilicite a crescut anul trecut cu peste un punct procentual, la 8,2%, după un minim istoric înregistrat în anul anterior. Un fenomen grav, care periclitează siguranța economică și socială a comunității, contrabanda a fost declarată o amenințare la adresa securității naționale, data de 21 aprilie fiind declarată oficial Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit de Produse. “Contrabanda, contrafacerea și cea mai nouă ecuație cu multiple necunoscute - comerțul ilicit online - implică riscuri majore pentru societate și consumatori, mai ales că rețelele ilicite se adresează tuturor categoriilor sociale, inclusiv celor vulnerabile. De aceea, lupta împotriva traficului ilicit trebuie purtată continuu și pe multiple fronturi, pentru a asigura prevenția accesului consumatorilor la acest tip de produse și a frâna impactul negativ al contrabandei asupra societății și economiei. Salutăm eforturile autorităților de întărire a granițelor, inclusiv prin dotările recente cu noi scannere vamale, care sunt vizibile în rezultatele înregistrate la început de an, și ne angajăm să rămânem un partener de încredere autorităților cu atribuții în domeniu", a declarat Ileana Dumitru, Director Relații Externe al Ariei Europa de Sud – Est în cadrul BAT. Circa 85% din totalul capturilor țigaretelor de contrabandă în primele 3 luni ale anului 2024 au fost înregistrate în județele Dolj și Giurgiu, potrivit datelor centralizate pe StopContrabanda.ro. Astfel, în cele două județe de la granița cu Bulgaria au fost capturate aproape 12 milioane de țigarete de contrabandă de la începutul anului până în prezent. Una dintre cele mai mari capturi ale anului a fost înregistrată în luna februarie la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Bechet, în județul Dolj, unde au gost descoperite peste 4,7 milioane de țigarete de contrabandă aflate în posesia unui cetățean bulgar care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse de patiserie refrigerate din Grecia în România1.Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au reținut la început de an aproape 4 milioane de țigarete de contrabandă, asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean turc2. Pe 26 martie, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Arad au pus în aplicare 79 de mandate de percheziție pe raza mai multor județe, vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) ș.a3. Astfel, pe parcursul investigațiilor au fost indisponibilizate peste 38 de milioane de țigarete de contrabandă, 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la peste 12 milioane de euro. Totodată, pe fondul acțiunilor consistente ale autorităților de a limita fenomenul contrabandei la granițele țării, contrafacerea și comerțul de tutun vrac continuă să ia amploare. La finalul lunii martie, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Calafat au capturat 1.340 kg de tutun vrac neprelucrat, transportat de 3 cetățeni bulgari. Cantitatea este estimată la o valoare de aproximativ 135.000 lei4. În primele 3 luni ale anului curent, potrivit datelor oficiale, autoritățile române au capturat bunuri contrafăcute în valoare de peste 56 milioane de lei (11 milioane de euro). Între bunurile cel mai frecvent contrafăcute și reținute la granițele României se numără produsele din tutun, obiectele de încălțăminte și îmbrăcăminte sau cele cosmetice. Cele mai mari volume de bunuri contrafăcute reținute la început de an se numără tot la frontierele de sud ale țării, în județele Dolj, Giurgiu sau Constanța. România are cel mai ridicat nivel al taxării produselor cu tutun dintre țările Europei de Sud – Est, ceea ce se reflectă în mod direct în volumul contrabandei, care este de asemenea cel mai ridicat din regiune. Nivelul prejudiciului adus bugetului de stat se ridică la circa 2 miliarde de lei anual pierduți de bugetul statului român ca impact al contrabandei cu țigări. Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României sunt centralizate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT care are scopul de a susține eforturile autorităților, prin centralizarea capturilor din intreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Campania „Stop contrabanda” a fost lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări. Despre contrabanda cu țigări în România România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la trei ori mai mic. Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu aproximativ 2 miliarde de lei. Fiecare container de țigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste. În 2019 a fost legiferată în România ziua de 21 aprilie ca Zi Națională împotriva Traficului Ilicit de Produse. În 2020, contrabanda a fost inclusă în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020 – 2024, fiind considerată o amenințare la adresa siguranței naționale. Despre BAT în România BAT, cel mai mare jucător de pe piața tutunului din România, a avut o contribuție de 10,5 miliarde de lei în 2022 la bugetul statului, sub formă de taxe și accize. În cei peste 26 de ani de activitate locală, compania a generat un impact de peste 125 de miliarde de euro în economie, din care circa 24 de miliarde de euro reprezintă contribuție directă la bugetul de stat. BAT are peste 3.000 de angajați și creează alte 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție și aprovizionare. Despre BAT la nivel global BAT este o companie de top cu o gamă variată de bunuri de larg consum. Obiectivul nostru strategic este crearea unui viitor mai bun – A Better Tomorrow™ - prin intermediul unei lumi fără fum. Angajamentul nostru pentru atingerea acestui scop este reliefat de asumarea obiectivului ca 50% din veniturile noastre să fie generate de produsele care nu implică arderea tutunului până în 2035. Compania susține clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. Pentru a construi o lume fără fum, BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternative cu risc redus* dovedit științific. Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului până în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum reducerea cu 50% a emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 și reducerea cu 50% a emisiilor pentru Scopul 3 până în 2030 (față de referința de bază din 2020) și 100% din ambalajele utilizate să fie reutilizabile, reciclabile sau compostabile până în 2025. BAT are peste 46.000 de angajați și, în 2023, grupul BAT a generat venituri de 27,28 miliarde de lire sterline și un profit din operațiuni de 12,46 miliarde lire sterline. Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse din tutun și nicotină. Portofoliul include produse precum țigări electronice, produse de încălzire a consumabilelor (glo) și produse moderne pentru uz oral. Aceste noi categorii de produse au generat venituri anuale de peste 3 miliarde de lire sterline de la dezvoltarea lor cu un deceniu în urmă. În prezent 24 de milioane de consumatori au ales noile categorii de produse BAT care nu implică arderea tutunului, iar veniturile generate de aceste categorii reprezintă 16,5% din veniturile grupului în 2023. *Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență. Articol sustinut de BAT. 1 https://stopcontrabanda.ro/aproximativ-5-milioane-de-tigarete-descoperite-intr-un-ansamblu-rutier-in-ptf-bechet/ 2 https://stopcontrabanda.ro/camion-incarcat-cu-sute-de-mii-de-pachete-cu-tigari-si-articole-de-parfumerie-in-valoare-de-peste-11-milioane-de-lei-descoperit-la-p-t-f-giurgiu/ 3 https://stopcontrabanda.ro/comunicat-de-presa/
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

16:23

Dermatologul sibian Denisa Diaconu despre protecția solară esențială pentru sănătatea pielii: „Crema cu SPF nu este un moft, ci o măsură de prevenție”

Protecția solară nu este doar un obicei cosmetic, ci o măsură esențială pentru sănătatea pielii. Dermatologul sibian Denisa Diaconu explică de ce folosirea corectă a cremei cu SPF previne arsurile, alergiile, îmbătrânirea prematură și chiar riscul de cancer de piele. Medicul subliniază că o cremă cu protecție solară nu este doar un moft estetic, ci o adevărată metodă de prevenție. „Cremele de protecție solară blochează sau reflectă razele UVA și
Image Description

09:19

Actualizare: Cabana de la Cisnădioara, distrusă în incendiul de azi-noapte. Din fericire, nu au fost victime

Actualizare: Pompierii sibieni transmit că după mai bine de trei ore de luptă cu flăcările, au lichidat incendiul de la cisnădioara. Potrivit acestora, focul a distrus în totalitate o cabană de aproximativ 100 mp. Din fericire nu au existat victime și s-a reușit salvarea unei cabane învecinate. Pompierii spun că focul deschis în spații închise a fost cauza probabilă a incendiului. Potrivit unor surse, cel mai probabil a fost vorba
Image Description

09:10

Povestea restaurantului La Cuptor din Sibiu: deschis acum zece ani, din pasiune, de un psiholog cu 18 ani experiență în armată. „La noi, turiștii străini sunt majoritari”

Clienții unuia dintre cele mai cunoscute restaurante din Orașul de Jos sunt în proporție de 80% din afara Sibiului. „La Cuptor” împlinește în 2025 zece ani de când a fost deschis de Matild Gavrilă și Vasile Manta, iar povestea acestuia a fost relatată în cadrul unei emisiuni la Ziarul Financiar, dedicată Sibului. Ideea afacerii a apărut în perioada 2010-2011, când Matild Gavrilă a participat la festivaluri cu un cuptor pe
Image Description

19:30

Știrea cititorului: În apropierea pădurii Dumbrava este horror, zona noastră este sub asediul țânțarilor

Locatari ai zonei din vecinătatea pădurii Dumbrava se plâng că în această perioadă s-au înmulțit țânțarii, motiv pentru care a devenit neplăcută o simplă plimbare. O cititoare a ziarului nostru a transmis un apel către Primăria Sibiu, semnalând un posibil pericol de transmitere a bolilor în urma mușcăturilor de țânțari. ”Vă rog, dacă se poate, un articol legat de starea parcurilor și pericolul de a te plimba prin ele, cel
Image Description

17:34

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 77%: Lucrări intense peste vară

Peste 620 de muncitori și 200 de utilaje lucrează intens în perioada aceasta pe șantierul lotului 4 al autostărzii Sibiu-Pitești. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat joi să stadiul lucrărilor a ajuns la 77%. Inaugurarea este aproape sigură în 2026. ”Imagini de pe șantierul secțiuni 4 (Tigveni - Curtea de Argeș)! Stadiul lucrărilor pe această secțiune (9,86 km), finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, se apropie de 77%.
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:09

- Nationale - Cod roșu de furtuni puternice, descărcări electrice și grindină. Care sunt județele vizate de avertizarea ANM

ANM a emis duminică avertizări cod roșu pentru județele Hunedoara și Cluj. Meteorologii anunță furtuni violente, descărcări electrice, vijelii și grindină de mari dimensiuni. Potrivit meteorologilor, până la ora 17:30, în localităţile: Ilia, Şoimuş, Gurasada, Brănişca, Vălişoara şi Vorţa din judeţul Hunedoara se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 25 litri/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie puternică (rafale de 50 - 70 km/h), grindină de medii dimensiuni (2-4 cm).
Image Description

17:05

- Gorj - Dai în chirie o proprietate? Acum ești obligat să ai casă de marcat și să emiți bon fiscal (modificare importantă în sistem)

Mai exact proprietarii care obțin diverse sume de bani din chirii pe termen scurt o să fie obligați să folosească aparate de marcat, dar și să emită bon fiscal. Termenul scurt se referă la o perioadă neîntreruptă de maximum 30 de zile pentru aceeași persoană, într-un an. E vorba despre camere situate în locuinţe proprietate personală. Acești proprietari o să fie obligați să foloseacă aparate de marcat electronice fiscale și
Image Description

17:04

- Dambovita - GĂEȘTI: Mai mulți șoferi au fost amendați pentru încălcări ale legislației rutiere!

La data de 15 august, în urma vizualizării unor imagini de pe camerele de supraveghere, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au identificat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Dragodana, care, ar fi realizat un derapaj intenționat al autoturismului pe care îl conducea, în vederea rotirii acestuia, în parcarea unei societăți comerciale din Găești. Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10 lei pentru nerespectarea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete