Handbal feminin: Măgura Cisnădie pornește în noul sezon cu un buget de aproape cinci ori mai mic. Primar: „Cu bani poate oricine, hai să vedem fără bani”
Clubul Sportiv Măgura Cisnădie și-a prezentat marți, 19 august, în cadrul unei conferințe de presă, planurile pentru sezonul competițional 2025-2026, marcând debutul echipei de handbal feminin în Divizia A și implicarea echipelor de juniori în competițiile federației române de handbal. Clubul Sportiv Măgura Cisnădie a anunțat astăzi debutul echipei de handbal feminin în Divizia A, care va începe în acest an în eșalonul secund. Totodată, s-a discutat și despre echipele de juniori 2 și juniori 4 ale clubului, înscrise pentru prima dată în competițiile federației române de handbal. La conferință a participat și primarul Mircea Orlățan, care și-a declarat sprijinul financiar, moral și logistic pentru dezvoltarea sportului în Cisnădie. De asemenea, au fost prezentați și cei din staff-ul echipei din noul sezon competițional. Astfel, alături de antrenorul Alexandru Weber vor fi antrenorul Bogdan Nițu, preparatorul fizic Christos Poulis, Roxana Gatzel, responsabilă cu grupele de copii și juniori și Cynthia Tomescu, căpitanul echipei de Divizia A. Antrenorul Alexandru Weber a explicat că pe lângă participarea în campionat, clubul urmărește dezvoltarea tinerelor talente. În prezent, aproximativ 200 de copii sunt înscriși în toate secțiile, iar până în decembrie se estimează o creștere la 600–700 de copii în discipline precum fotbal, handbal, șah, ciclism și tenis de masă. „Ne propunem să avem o evoluție foarte bună la nivelul echipelor înscrise în campionat. Pe lângă faptul că vom participa în campionat, avem selecții la nivelul claselor a IV-a și a V-a, și sper să ne dezvoltăm considerabil în acest an”, a spus Weber. Primarul Mircea Orlățan a subliniat că accentul pus pe sportul de masă și pe juniori va crea o emulație în oraș, oferind tinerilor posibilitatea de a-și dezvolta aptitudinile într-un mod creativ și plăcut. „Clubul Măgura Cisnădie s-a schimbat. Avem multe specialități noi, juniori, și sperăm să creăm o emulație sportivă în oraș. Am lăsat mână liberă antrenorului, cu un buget pe care îl poate susține orașul, și am încredere în experiența lui”, a spus primarul. Printre obiectivele pentru sezonul 2025–2026 se numără participarea la barajul de promovare. Dacă se formează două serii în Divizia A, primele două echipe promovează direct, iar următoarele două vor merge la baraj. „Ne propunem să trecem de acest baraj și să ajungem acolo sus unde ne-am aflat întotdeauna. Vom vedea și valoarea competiției în Liga a II-a, deoarece până acum am fost familiarizați cu prima ligă. O luăm pas cu pas și vom încerca să ne ridicăm nivelul la fiecare meci de pregătire”, a mai spus antrenorul. Vineri, 22 august, echipa va juca un meci de pregătire cu formația din Sfântu Gheorghe, care anul trecut a terminat pe locul III în Campionatul Regulat. Doar două jucătoare din sezonul trecut au rămas în echipă: Cynthia Tomescu, căpitanul echipei, și Krisztina Toth. Restul componentelor sunt tinere și noi: cinci jucătoare provin de la Clubul Sportiv Școlar Sibiu, iar altele din Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Brașov și Roman. Majoritatea au evoluat în Campionatul Național de tineret și au vârste cuprinse între 22 și 24 de ani. Cynthia spune că a ales să rămână lângă antrenor pentru că are încredere în echipă. „Mi-am dorit să rămân alături de echipă, pentru că, împreună cu colegele mele tinere și talentate, putem readuce echipa pe un drum bun și să fim acolo unde am fost întotdeauna.” Celelalte jucătoare au plecat din considerente financiare, preferând cluburi care oferă contracte mai mari. „Acolo se discută de mii de euro, aici de câteva mii de lei”, a explicat antrenorul. Bugetul alocat clubului de Primăria Cisnădie pentru anul 2025 este de 250.000 de euro, mult mai mic decât cel de anul trecut, de 1.200.000 de euro, adică de aproximativ 4,8 ori mai mic. Antrenorul Alexandru Weber a subliniat că obiectivul este să obțină rezultate mari cu resurse limitate, iar fondurile sunt pentru întregul club. „Este diminuat considerabil față de anul trecut. D-l primar ne cere să obținem rezultate mari cu bani puțini. Vom face tot ce ne stă în putere. Banii sunt pentru întreg clubul, nu doar pentru handbal”, a precizat antrenorul. Pentru 2026, bugetul nu a fost încă stabilit. „Am lăsat mână liberă, dar am oferit un buget, nu foarte mare. Unul pe care și-l permite orașul și așa cum îi spunem lui Alex (n.r. antrenorul Alexandru Weber), cu bani poate oricine, hai să vedem fără bani. Dar am încredere în experiența lui”, a spus primarul Cisnădiei. Acesta a subliniat și importanța implicării comunității și a sprijinului sponsorilor. Sezonul competițional va începe pe 7 septembrie, cu peste 20 de echipe în Divizia A. Toată lumea se va mobiliza pentru performanță și pentru a atrage un buget mai bun pentru echipă. Timp de zece ani, Măgura Cisnădie a făcut parte din Liga Florilor. „Măgura Cisnădie este singura echipă din istoria handbalului românesc care a promovat la baraj și s-a menținut în Liga Națională. Am rezistat zece ani și timp de patru ani am fost în primele patru echipe din țară fără probleme. Am avut un parcurs constant, iar acum este momentul să ne reorganizăm și să urcăm din nou acolo unde ne este locul”, a încheiat antrenorul Alexandru Weber. Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: sala polivalenta cisnadie , campionat handbal , handbal feminin , foto , Magura Cisnadie , Primărie Cisnădie Vizualizari: 1036
CSU Sibiu a început vânzare de abonamente pentru sezonul 2025–2026, iar un nou abonat va plăti 440 de lei, în timp ce o persoană care a avut abonament și sezonul trecut va achita 240 de lei. ”Campania de abonamente pentru sezonul competițional 2025–2026 al CSU Sibiu începe astăzi. 18 august, cu o perioadă dedicată exclusiv reabonării suporterilor din sezonul trecut. Aceștia își pot păstra locul în Sala Transilvania dacă își
.
Trei adolescente din Sibiu au ales să urce în ring și să-și caute drumul prin box. Natalia Neacșu, Sofia Maria Filip și Ștefania Ioana Dăncăneț fac parte din ACS Pugilistic Sibian și se pregătesc pentru competiții, cu ambiții care merg de la titluri naționale până la visul de a deveni campioane mondiale. ACS Pugilistic Sibian este un club de box situat pe strada Nicovalei nr 4-6, în dreapta de Podul
.
Fostul atacant al lui Hermannstadt, Ianis Stoica (22 de ani), a intrat pe parcursul meciului Estoril - Estrela Amadora, scor 1-1, din prima etapă a campionatului Portugaliei, a jucat 25 de minute și a marcat singurul gol al echipei sale, scrie digisportro. A intrat în joc în minutul 74, iar la doar un minut distanță a reușit să aducă egalarea, la a doua atingere de balon, cu o finalizare din
.
Cei mai buni sportivi pe biciclete asistate electric sunt așteptați la cea de-a patra ediție a unei competiții care are loc în zona Văii Avrigului și care a devenit emblematică pentru țara noastră. Trei zile, șapte probe și mai multe mii de metri diferență de nivel pe trasee tehnice de prin munții Făgăraș sunt printre principalele „ingrediente” ale celui mai complex concurs destinat bicicletelor asistate electric din țara noastră. Este
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.