Spitalul CFR Sibiu, printre puținele din țară cu certificat Anti-Mită: nici flori, nici bomboane, nici „atenții”
Inapoi

Spitalul CFR Sibiu, printre puținele din țară cu certificat Anti-Mită: nici flori, nici bomboane, nici „atenții”

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 9 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Sanatate
Spitalul CFR Sibiu a devenit una dintre puținele unități medicale din România care deține certificarea internațională ISO 37001:2016, cunoscută drept „certificarea Anti-Mită”. Acest standard atestă că spitalul are un sistem riguros de prevenire, identificare și combatere a oricărei forme de mită, fie ea bani, cadouri sau alte foloase necuvenite, asigurând astfel pacienții că actul medical nu este condiționat de nicio formă de recompensă. Spitalul CFR Sibiu a primit a cest standard internațional privind Sistemul de Management Anti-Mită, în urma unui proces amplu de verificare, auditare și instruire a personalului. Potrivit conducerii unității medicale, în România sunt foarte puține spitale de stat certificate astfel. Implementarea acestui sistem reprezintă un angajament ferm împotriva practicilor de corupție în rândul personalului, indiferent de poziția ocupată, de la conducerea spitalului, până la cadrele medicale și personalul TESA, spun reprezentanții spitalului „Este o garanție pentru pacienți și terți că în Spitalul CFR Sibiu nu acceptăm și nu oferim mită. Oferim servicii de calitate și în conformitate cu normele ISO”, se precizează informarea făcută de instituției. În cadrul procesului de certificare, toți angajații au fost verificați, auditați și instruiți privind normele sistemului de management anti-mită. Managerul Spitalului CFR Sibiu, Ștefania Șerban, a explica într-un interviu acordat Turnul Sfatului importanța acestui demers. „Prin acest proiect ne-am instruit, am înțeles, iar acum fiecare angajat și-a asumat prin semnătură aceste reguli. Nimeni nu mai poate spune «n-am știut» sau «am interpretat greșit». S-au clarificat foarte multe aspecte.” Contactată telefonic, managerul Ștefania Șerban spune că această certificare este foarte importantă și recomandă tuturor managerilor de spital să facă demersurile necesare pentru a o obține. dr. Ștefania Șernan, managerul spitalului CF „Legea nu specifică exact ce înseamnă «mită». Cuvântul «foloase necuvenite» include tot: cafea, flori, ciocolată, țigări, prăjituri, bani,orice cadou este interpretat ca mită, chiar și flor. De aceea este foarte important ca angajații să fie instruiți și în cunoștință de cauză. Sunt foarte puține instituții publice în țară care sunt certificate anti-mită și, având în vedere că în societatea românească, din păcate, se aruncă frecvent acuzații la adresa personalului medical, această certificare este o dovadă a bunei-credințe, a profesionalismului și a corectitudinii celor care lucrează în unitățile medicale. Este o confirmare că își fac meseria fără să aștepte cadouri de la pacienți sau, și mai grav, fără să condiționeze actul medical”, a declarat managerul. Reprezentanții unității au mai precizat că orice sesizare privind fapte de corupție este transmisă imediat autorităților competente, urmând ca deciziile acestora să fie puse în aplicare conform legii. În anul 2019, Institutul Clinic Fundeni era prima unitate medicală din țară care obținea o astfel de certificare. Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: mita spital , sistem anti-mită spitale , spital fără mită , certificare ISO 37001 spital , spitalul cfr sibiu Vizualizari: 568
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sanatate
Sanatate

Trei defibrilatoare automate montate în Sibiu. Au instrucțiuni vocale și pot fi utilizate de oricine, în caz de urgență

Primăria Sibiu, cu sprijinul firmei specializate Medical Corp, a montat recent trei defibrilatoare externe automate, cu instrucțiuni vocale, în trei locuri aglomerate din oraș: Piața Mare, Parcul Astra și zona bisericii de pe bulevardul Mihai Viteazu. La apariția unei urgențe, respectiv a unui caz de stop cardio-respirator, cele trei defibrilatoare pot fi folosite de oricine, fără a avea pregătire medicală. „Firma noastră a donat recent Primăriei Municipiului Sibiu trei astfel .

Sanatate

Pacienții pot reclama online calitatea hranei din spitale, începând cu 14 iulie. Ministrul sănătății: „Vreau să aud direct de la voi!”

Începând cu data de 14 iulie 2025, pacienții și aparținătorii vor putea transmite sesizări legate de calitatea hranei din spitale printr-un formular online disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, printr-o postare publicată pe pagina sa oficială de Facebook. „Vreau să aud direct de la voi! Cred cu tărie în calitatea actului medical și în respectul față de pacient”, a scris ministrul în .

Sanatate

Lista unui medic pediatru din Sibiu pentru o vacanță fără griji alături de copii. Ce nu trebuie să lipsescă din bagaj

Suntem în perioada concediilor și tot mai multe familii aleg să plece în vacanță alături de cei mici. Pentru ca această experiență să fie una plăcută și lipsită de incidente medicale, organizarea atentă a bagajului și respectarea unor măsuri de prevenție sunt esențiale. Medicul pediatru Dr. Alexandra Constantin oferă o serie de recomandări utile, de la ce nu ar trebui să lipsească din bagaj până la modul corect de protejare .

Sanatate

Ministrul Sănătății suține că nu există o criză a serului fiziologic. La Sibiu, ”avem stocuri pentru două săptămâni”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că nu există o lipsă acută de ser fiziologic în România şi că în stoc sunt aproximativ cinci milioane de flacoane, anunță News.ro. Informarea vine după ce la finalul lunii trecute spitalele din Sibiu și Brașov au anunțat că nu pot procura ser fiziologic. ”În momentul de faţă, nu există o lipsă acută de ser în România. Stocurile pentru serul fiziologic, indiferent de .

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

15:09

Trei defibrilatoare automate montate în Sibiu. Au instrucțiuni vocale și pot fi utilizate de oricine, în caz de urgență

Primăria Sibiu, cu sprijinul firmei specializate Medical Corp, a montat recent trei defibrilatoare externe automate, cu instrucțiuni vocale, în trei locuri aglomerate din oraș: Piața Mare, Parcul Astra și zona bisericii de pe bulevardul Mihai Viteazu. La apariția unei urgențe, respectiv a unui caz de stop cardio-respirator, cele trei defibrilatoare pot fi folosite de oricine, fără a avea pregătire medicală. „Firma noastră a donat recent Primăriei Municipiului Sibiu trei astfel
Image Description

13:29

Fotbalistul Nana Antwi rămâne la Sibiu: Hermannstadt, acord cu FCSB pentru împrumutul pe încă un sezon

Conducerea FC Hermannstadt s-a înțeles cu oficialii FCSB și fotbalistul Nana Antwi va continua la Sibiu și în sezonul următor. „Cu Nana Antwi vom finaliza totul astăzi sau mâine. Continuă la Hermannstadt încă un sezon, tot sub formă de împrumut. Nu a fost vorba despre un transfer definitiv, asta deoarece FCSB nu vrea să renunțe la el în următorii ani. Salariul va fi suportat de acum 50-50%”, a spus Claudiu
Image Description

12:59

Spitalul CFR Sibiu, printre puținele din țară cu certificat Anti-Mită: nici flori, nici bomboane, nici „atenții”

Spitalul CFR Sibiu a devenit una dintre puținele unități medicale din România care deține certificarea internațională ISO 37001:2016, cunoscută drept „certificarea Anti-Mită”. Acest standard atestă că spitalul are un sistem riguros de prevenire, identificare și combatere a oricărei forme de mită, fie ea bani, cadouri sau alte foloase necuvenite, asigurând astfel pacienții că actul medical nu este condiționat de nicio formă de recompensă. Spitalul CFR Sibiu a primit a cest
Image Description

12:34

Prețuri modice: FCSB a scos la vânzare biletele pentru meciul cu Hermannstadt de sâmbătă

FCSB anunță punere în vânzare a biletelor pentru meciul de sâmbătă, când întâlnește pe Hermannstadt pe stadionul Steaua din București. Tichetele sunt disponibile pe platforma de ticketing a clubului și au prețurile următoare: PELUZA - INELUL 1 – 30 LEI TRIBUNA 2 - INEL 1 - 50 LEI VIP 2 - 75 LEI VIP 1 - 200 LEI Casele de bilete vor fi deschise în ziua meciului, începând cu ora
Image Description

12:32

INSCOP Research: 35,9% dintre români, în total dezacord cu activitatea pe care o desfășoară Nicușor Dan

Un procent de 35,9% dintre români sunt în total dezacord cu activitatea pe care o desfășoară Nicușor Dan în calitate de președinte, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, dat marți publicității și citat de Agerpres. Potrivit barometrului, 29,7% dintre români sunt total de acord cu activitatea pe care o desfășoară Nicușor Dan în calitate de președinte al României, 23,5% sunt oarecum de acord (un total pozitiv de 53,2%), 5,9% oarecum
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:08

- Nationale - Discuție la nivel înalt București-Kiev. Ilie Bolojan a vorbit cu Denis Șmihal: minoritatea română din Ucraina, printre temele abordate

Prim-ministrul României Ilie Bolojan a avut o discuție cu omologul său ucrainean Denis Șmihal, în care au fost abordate mai multe teme, inclusiv invazia Rusiei și drepturile minorității române din Ucraina. Cei doi oficiali au discutat despre invazia ilegală a Rusiei în Ucraina, despre consecințele ei asupra infrastructurii și populației civile, precum și despre efectele regionale și globale, potrivit unui comunicat al Guvernului. Premierul Ilie Bolojan a reafirmat sprijinul României
Image Description

23:06

- Brasov - Copac căzut peste un autoturism pe Calea București din Brașov! Incident lângă Spitalul Astra

Copac căzut peste un autoturism parcat. Incident periculos a avut loc în această noapte, pe Calea București din municipiul Brașov, vizavi de Spitalul Astra. Pentru degajarea copacului căzut și eliberarea vehiculului, a fost mobilizată o autospecială de intervenție. Echipajul acționează pentru îndepărtarea arborelui și securizarea zonei, prevenind alte incidente cauzate de vremea instabilă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în urma acestui incident. Autoturismul a suferit avarii, iar autoritățile recomandă
Image Description

23:00

- Externe - Galerie Foto Macron: Franţa şi Regatul Unit trebuie să „lucreze împreună” pentru a „proteja ordinea internaţională” de după 1945

Franţa şi Regatul Unit trebuie să „lucreze împreună” pentru a „proteja ordinea internaţională” rezultată după cel de-Al Doilea Război Mondial, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron în faţa Parlamentului britanic. „În calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, angajaţi profund în favoarea multilateralismului, Regatul Unit şi Franţa trebuie să arate lumii că alianţa lor poate face toată diferenţa”, a adăugat preşedintele francez, care s-a exprimat în
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete