Cifre îngrijorătoare. Crește numărul cazurilor de cancer în rândul adolescenților și tinerilor, iar rata de supraviețuire e mai mică
Inapoi

Cifre îngrijorătoare. Crește numărul cazurilor de cancer în rândul adolescenților și tinerilor, iar rata de supraviețuire e mai mică

Postat pe 29 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Adolescenţii şi adulţii tineri din România diagnosticaţi cu cancer au o rată de supravieţuire mai mică decât cea a copiilor, categorie la care s-a înregistrat o creştere semnificativă a ratei de supravieţuire, spune Conf. Dr. Monica Dragomir, şefa secţiei de oncologie pediatrică de la Institutul Oncologic Bucureşti, într-un interviu acordat News.ro. Una dintre cauze este diagnosticul tardiv, dar important este și locul în care sunt tratați acești pacienți, explică ea. „Categoria de pacienţi oncologici adolescenţi şi adulţi tineri este o categorie aparte în oncologie şi cu multe particularităţi legate de vârstă, legate de patologie, legate de modalităţile de tratament şi, din păcate, nu în ultimul rând, particularităţi legate de supravieţuire, de şanse de supravieţuire, de posibilităţi de tratament raportat la copii şi adulţi. Această categorie de vârstă în toate statisticile epidemiologice comunicate până acum au o rată de supravieţuire mai mică comparativ cu copiii, categoria 0-14 ani şi comparativ cu adulţii, pacienţi cu vârstă mai mare, de 25, 29 de ani şi chiar mai mult. Acest fenomen a interesat pe toată lumea, care sunt cauzele, şi mai ales ce putem face”, a explicat medicul. „Sunt multe cauze care pot fi implicate în şansele mai mici de supravieţuire a acestei categorii de vârstă, care ţin de diagnosticul tardiv, în stadii avansate, în primul rând. Pe de altă parte, a posibilităţilor de tratament şi locaţiei unde se face tratamentul oncologic, într-o secţie de copii ataşată secţiei de oncologie pediatrică sau într-o secţie de adulţi. În funcţie de legislaţia fiecărei ţări şi viziunile fiecărui sistem medical lucrurile stau într-un fel sau altul. Niciunul nu este favorabil acestei categorii dacă nu există compartimente dedicate lor, cu toate facilităţile, din toate punctele de vedere”, a mai spus Dragomir. Alte cauze pentru care rata de supravieţuire este mai mică în cazul adolescenţilor şi adulţilor tineri, faţă de ce se întâmplă în cazul copiilor: gradul de prezenţă în studiile clinice şi accesul la terapii moderne, ţintite. „Un alt motiv pentru care rata de supravieţuire a adolescenţilor şi a adulţilor tineri este mai mică este că ei nu au loc întotdeauna în studiile clinice care se desfăşoară la copii sau la adulţi sau, dacă ne referim la pacienţii cu vârstă sub 18 ani, înainte de 18 ani ei nu au acces la medicaţia eficientă, modernă, medicaţia nouă, terapii ţintite, imunoterapii care s-au dezvoltat în ultimii ani pentru cancere pe care ei le experimentează, cancere identice cu cele ale adultului. Şi asta pentru că medicamentele respective nu sunt înregistrate nicăieri şi pentru categoria de vârstă sub 18 ani, aşa zis out of label”, a precizat dr. Dragomir. Mai mulţi copii cu vârsta de peste 15 ani au fost diagnosticaţi în ultima perioadă cu cancer. Ei sunt menţinuţi apoi în tratament şi monitorizare la Institutul Oncologic Bucureşti şi după vârsta de 18 ani. În paralel se înregistrează o creştere a ratei de supravieţuire în cancerele copilului, în ansamblu, explică dr. Dragomir. „Raportându-mă la adresabilitatea către Institutul nostru, am avut mulţi pacienţi, mai mulţi poate în ultima vreme cu vârstă peste 15 ani. Menţinem în tratament şi monitorizare pacienţi care depăşesc 18 ani, dar sunt diagnosticaţi puţin mai devreme de a împlini această vârstă care e considerată standard între copil şi adult în sistemul nostru sanitar. Ceea ce am spus mai devreme, că şansa de supravieţuire este mai mică, a fost demonstrat şi în studiul epidemiologic al Registrului Naţional de Cancer, ultimul studiu de supravieţuire care a fost făcut public pe 15 februarie cu ocazia zilei de avertizare asupra cancerului pediatric ne-a adus nişte date nemaipomenit de bune, creşterea supravieţuirii în cancerele copilului în ansamblu, este o creştere semnificativă dacă ne referim la interval, care este foarte scurt, mă refer la intervalul 2014 – 2017 versus 2010 – 2013, deci la copii avem o supravieţuire la categoria 0-14 ani de la 69 la 74%, 5 procente este nemaipomenit pentru un interval de doar patru ani, iar comparativ, la adolescent, 15-19 ani creşterea a fost sensibil mai mică. A pornit de la mai puţin, 65%, şi a crescut doar până la 68%, deci diferenţa este sesizabilă şi demonstrată pe statisticile noastre şi pe statisticile epidemiologice ale Registrului Naţional de Cancer, care este o abordare a oncologiei pediatrice extrem de serioasă, reprezintă un standard al Societăţii Internaţionale de Oncologie Pediatrică Europene iar registrul nostru de hemato-oncologie pediatrică datează din 2010, are recunoaştere naţională şi internaţională, iar datele şi studiile epidemiologice sunt validate de colegi din reţeaua europeană a registrelor de cancer”, a explicat dr. Monica Dragomir. Medicul a mai spus că la copii domină leucemiile, limfoamele ți tumorile cerebrale. La adolescenţi, cancerele osoase înregistrează un vârf de incidenţă. „Patologia la adolescent şi adult tânăr - şi pot să extind comentariul către 29 de ani - este hibridă, între patologie specifică copilului, dar într-un număr şi procent mult mai mic, asociată cu patologie specifică adultului. La copii domină leucemii, limfoame, tumori cerebrale, tumori specifice copilului, neuroblastom, nefroblastom. Toate acestea există şi la adolescent, adult tânăr, dar în procente mai mici. În ansamblu cam 45, sub 50%. Un procent de 5-10% este ocupat de tumorile germinale care au ca localizări testicul, ovar. Ele ocupă cam locul 2 la categoria aceasta de vârstă. Un vârf de incidenţă la adolescent îl au cancerele osoase, osteosarcom, sarcom Ewing, de asemenea frecvente sunt limfoamele Hodgkin, leucemiile într-o măsură mai mică comparativ cu copilul, şi un procent cam de 40-45% este reprezentat de carcinoame, este un termen generic al mai multor cancere specifice adultului, mă refer la carcinoame de sân, digestiv, plămân, col uterin şi aşa mai departe”, a explicat Dr. Dragomir. „Această repartiţie a afecţiunilor oncologice este constatată de foarte multă vreme şi fără implicaţii directe ale factorilor de risc. Dar dacă ne referim la factori de risc cauzali, aici este extrem de dificil de a susţine teorii. Categoric există categoria de pacienţi cu risc familial de cancer care înseamnă risc de a face un cancer atât la vârsta copilăriei, cât şi la vârsta adultă. Asta presupune rude, mai ales rude de gradul 1 cu cancere, se moşteneşte riscul de cancer, nu cancerul, şi sunt cunoscute multe situaţii, statusuri genetice care implică risc de cancer. Pe urmă, sunt o serie de boli congenitale, afecţiuni ereditare care predispun pentru cancer, dar acestea reprezintă un procent foarte mic, nu merită atenţie foarte mare”, a spus medicul. „Dacă ne referim la marea masă a pacienţilor diagnosticaţi, ei în afară de un risc familial de cancer nu asociază o predispoziţie pentru cancer. Haideţi să ne referim la alimentaţie, stil de viaţă, fumat care toate sunt implicate în etiologia cancerelor la adult, cancere digestive, cancer bronho-pulmonar, sunt influenţate de aceşti factori de risc, recunoscuţi de toată lumea. Sigur că dacă ne referim la copil, adolescent, o alimentaţie sănătoasă şi corectă este o atitudine bună, mişcare, mai mult timp în aer liber mai puţin în faţa calculatorului, este benefic pentru sănătate, dar nu putem implica carcinogenii asociaţi factorilor de risc cunoscuţi a fi implicaţi în etiologia cancerului în apariţia unui cancer la vârstă tânără, pentru că perioada lor de acţiune este de 15-20 de ani. Stilul de viaţă sănătos cu care trebuie să ne obişnuim copiii de la cea mai fragedă vârstă pentru a căpăta obiceiuri sănătoase foloseşte pentru a evita apariţia unui cancer în perioada adultă, dar nu-i putem implica în apariţia cancerului la copil şi adolescent”, a detaliat Dr. Dragomir.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

19:30

Știrea cititorului: În apropierea pădurii Dumbrava este horror, zona noastră este sub asediul țânțarilor

Locatari ai zonei din vecinătatea pădurii Dumbrava se plâng că în această perioadă s-au înmulțit țânțarii, motiv pentru care a devenit neplăcută o simplă plimbare. O cititoare a ziarului nostru a transmis un apel către Primăria Sibiu, semnalând un posibil pericol de transmitere a bolilor în urma mușcăturilor de țânțari. ”Vă rog, dacă se poate, un articol legat de starea parcurilor și pericolul de a te plimba prin ele, cel
Image Description

17:34

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 77%: Lucrări intense peste vară

Peste 620 de muncitori și 200 de utilaje lucrează intens în perioada aceasta pe șantierul lotului 4 al autostărzii Sibiu-Pitești. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat joi să stadiul lucrărilor a ajuns la 77%. Inaugurarea este aproape sigură în 2026. ”Imagini de pe șantierul secțiuni 4 (Tigveni - Curtea de Argeș)! Stadiul lucrărilor pe această secțiune (9,86 km), finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, se apropie de 77%.
Image Description

17:01

Pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Milea, Rahovei și Semaforului nu este abandonat, așteaptă vremuri mai bune – anunță primăria

Primăria Sibiu anunță că proiectul de amploare al pasajului rutier subteran de la intrarea în oraș din zona sud nu a fost abandonat, ci în contextul economic actual a fost reprioritizat, în așteptarea unor vremuri mai bune din punct de vedere economic. Informația vine în contextul în care municipalitatea sibiană a finalizat în luna iulie licitația pentru proiectarea și obținerea tuturor avizelor necesare în vederea construirii unui nou pasaj pietonal
Image Description

15:21

Guvernul prelungește pe termen nedefinit evaluarea finanțării noului spital județean din Sibiu: „Nu poate fi avansat un termen concret”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, responsabil de programul prin care Consiliul Județean Sibiu speră să obțină fondurile pentru demararea lucrărilor la un nou spital județean, arată că din primăvara acestui an și până în prezent situația a involuat: de la stadiul de evaluare a proiectelor care să primească finanțare s-a ajuns la „etapa de evaluarea preliminară”. Au trecut opt luni de când Consiliul Județean (CJ) Sibiu și alte 169 de
Image Description

15:12

Sibienii cu venituri reduse, anunțați că vor putea solicita online tichete de 50 de lei pentru plata facturii la energie. Aplicația încă nu a fost lansată

Sibienii cu venituri mici vor putea primi un sprijin financiar de la stat, sub forma unui tichet electronic de energie, în valoare de 50 de lei pe lună. Primăria Sibiu anunță că măsura vine după eliminarea plafonării prețului la energia electrică, la 1 iulie 2025. Ajutorul se acordă între 1 iulie 2025 și 31 martie 2026, pentru plata facturilor aferente consumului realizat începând cu 1 iulie 2025. Banii se acordă
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:07

- Iasi - Ce înseamnă dacă tusea persistă după ce răceala a trecut? Recomandările medicului ieșean Traian Mihăescu

Tusea care persistă după o răceală sau gripă poate speria pe mulți. Oamenii încearcă diverse soluții, de la siropuri și medicamente până la remedii naturiste, dar adesea fără rezultate. Medicii explică însă că, în majoritatea cazurilor, această tuse post-infecțioasă nu semnalează o problemă gravă, deși poate fi deranjantă și poate persista timp de câteva săptămâni. Prof.dr. Traian Mihăescu, medic primar pneumolog din Iași, spune că, în timpul unei infecții virale
Image Description

04:00

- Iasi - FOTBAL Politehnica Iași va conta pe un jucător nou marți, în meciul cu Gloria Bistrița. Iașul va avea patru absențe la partida din Copou

Revenită acasă marți seară de la Bacău, după ce s-a impus cu 2-1 în fața nou-promovatei din urbea lui Bacovia, Politehnica Iași pregătește de joi meciul din runda a III-a a Ligii a II-a de fotbal. Acesta va avea loc marți, de la ora 19:00, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, în compania unei alte nou-promovate, Gloria Bistrița. La disputa cu bistrițenii, antrenorul gazdelor, Anthony „Tony” Da Silva, va avea la dispoziție
Image Description

03:31

- Iasi - Superliga: Dinamo Bucureşti – UTA Arad 1-1, bucureştenii au terminat meciul în nouă jucători

Echipa UTA Arad a terminat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, meciul cu formaţia bucureşteană Dinamo, în etapa a şasea din Superligă. Dinamo a avut doi jucători eliminaţi. Arădenii au început curajos meciul de pe Arena Naţională şi Tzionis l-a încercat pe portarul Epassy, dar acesta a intervenit. Camerunezul a reţinut şi la şutul lui Costache, din minutul 23, dar nu a mai putut face nimic zece minute
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete