Satul Hokse din Nepal este cunoscut sub numele de „Valea Rinichilor”, deoarece cineva din aproape fiecare gospodărie și-a vândut un rinichi. Acum sărăcia alimentează o nouă criză de sănătate în țară. Tinerii care se întorc acasă după ce au muncit în țările din Golf au nevoie disperată de un transplant de rinichi, scrie SkyNews. Doi bărbați, Kanchha și Ram, își dezvăluie cicatricile reporterilor și povestesc cum și-au vândut rinichii, mânați de disperarea financiară. Kanchha are încă dureri și nu poate lucra din cauza efectelor secundare ale intervenției chirurgicale. „Este imposibil de numărat câți au făcut-o”, spune el. „Peste tot, în acest sat, atât de mulți oameni și-au vândut rinichii”. Satul Hokse din Nepal are o istorie unică și excepțional de tulburată. Este cunoscut sub numele de Valea Rinichilor, deoarece cineva din aproape fiecare gospodărie și-a vândut un rinichi. Brokerii vizitează zona de ani de zile, convingând oamenii să renunțe la acest organ, în ciuda faptului că este ilegal. Localnicii au încercat cu disperare să scape de această practică în ultimii ani - se simt păcăliți, afectați de ea. Unii spun că au fost exploatați, unii susțin că chiar li s-a spus că rinichii li se vor reface. Unii au murit ca urmare a operațiilor. Și acum, în mod tragic, sărăcia alimentează o altă criză de sănătate în Nepal - cu rinichii din nou în centrul acesteia. Un număr tot mai mare de nepalezi au ales să lucreze în străinătate în statele din Golf și Malaezia pentru a câștiga mai mulți bani pentru familiile lor acasă. Dar asta vine la pachet cu propria sănătate. Bărbații tineri, cândva sănătoși, se întorc în Nepal, având nevoie disperată de un transplant de rinichi. Unii oameni de știință spun că este rezultatul expunerii la căldură extremă și a deshidratării severe. În urmă cu câțiva ani, Suman, în vârstă de 31 de ani, era atât de distrus financiar și emoțional, încât s-a gândit să-și pună capăt vieții. El a simțit că nu are „o altă opțiune” decât să călătorească în India pentru a-și vinde rinichiul unei femei. A fost un proces care l-a marcat și pentru care a fost plătit cu 3.000 de lire sterline. „M-am simțit slăbit și mi-am pierdut cunoștința”, spune el. "Când m-am trezit, a fost foarte dureros. Acum nu pot lucra și încerc să spun oricui pot, să nu-și vândă rinichiul." Suman nu era sigur dacă medicul știa ce face, dar legea indiană este clară - donatorii trebuie să fie înrudiți și trebuie să prezinte documentele relevante. Traficul de organe rămâne o preocupare majoră în India. Este alimentată de un decalaj mare între cerere și ofertă. Lipsa donatorilor a dat naștere unei piețe negre, medicii și spitalele fiind printre cei expuși în investigațiile privind cazurile „bani pentru rinichi”. Dar nu este unic pentru India. Estimările sugerează că la nivel global, unul din 10 organe transplantate a fost traficat. „Agenții au făcut documente false în Kathmandu, inclusiv cărți de identitate indiene”, spune Kanchha, care și-a vândut și rinichiul în India. "Rinichiul meu a fost dat unei așa zise surori. Cred că doctorul din India știa că l-am vândut, de fapt", mărturisește acesta. În Hokse, localnicii spun că nimeni nu-și mai vinde rinichii - dar unii își asumă încă riscuri extreme pentru a încerca să-și îmbunătățească viața. Jit Bahadur Gurung a petrecut trei ani lucrând în Arabia Saudită. În vârstă de doar 29 de ani, a făcut patru ore de dializă - pe care o face de trei ori pe săptămână - la Centrul Național de Rinichi din Kathmandu. Pare obosit și retras. „A trebuit să lucrez la căldură extremă – în jur de 50 de grade”, spune el. „Nu am avut timp să luăm prânzul, să mergem la toaletă sau să bem apă”. Descriind momentul în care și-a dat seama că ceva nu este în regulă, el spune: "M-am supraîncălzit. Deodată am simțit că mi se umflă picioarele și nu mai puteam merge. Apoi mi s-a spus că rinichiul mi-a cedat". Simptomele insuficienței renale pot trece adesea neobservate și, până când lucrătorii migranți ajung înapoi în Nepal, este adesea prea târziu. Jit este disperată după un donator. Dar donatorul trebuie să fie o rudă și nu există suficiente potriviri pozitive. Ishwor are 34 de ani și încă își caută o salvare. El spune că a lucrat 16 ore pe zi timp de șapte ani în Dubai. „Lucram ore lungi la căldură mare, fără să dorm”, spune el. „Corpul meu a început să se umfle de parcă aș fi fost bătut”. Dr. Pukar Shresth, un chirurg renumit la Centrul de Transplant de Organe Umane din Nepal, obișnuia să efectueze transplanturi doar pe bătrâni, dar recent a văzut tineri cu rinichi cicatrizați și micșorați. A observat un model: tinerii mergând la muncă în țări cu temperaturi ridicate, se expun la căldură mare, cu puțină apă și se întorc cu „rinichii complet distruși”. „Este foarte grav, deoarece aproximativ o treime din toate transplanturile sunt pentru acești muncitori migranți care au venit din străinătate”, spune el. „Acest lucru a cauzat o povară uriașă pentru unitatea noastră de sănătate, deoarece acestea reprezintă mai mult de 30% din numărul total de transplanturi din țara noastră”, mai spune medicul. Este o cifră disproporționată din moment ce lucrătorii de peste mări reprezintă 14% din populația nepaleză. Dr. Shrestha consideră că educația este esențială - informarea tinerilor care pleacă peste ocean despre importanța apei, pauzelor și a unei diete bune. Un tânăr medic care lucrează alături de el colectează date critice despre unde s-au aflat bărbații și cu ce condiții s-au confruntat. Bărbații trebuie să facă analize medicale înainte de a putea călători în străinătate pentru muncă, motiv pentru care se crede că anterior erau sănătoși. În timp ce unele țări precum Qatar au redus orele pe care oamenii le pot lucra fiind expuși la soare, suferința nepalezilor nu s-a oprit. Mai multe studii au arătat că riscul de căldură extremă în statele din Golf a crescut mult în ultimii ani din cauza schimbărilor climatice. Și un raport recent al Human Rights Watch a declarat că lucrătorii migranți sunt maltratați și văzuți ca fiind „de unică folosință”. Spitalele din Nepal sunt un avertisment dur despre pericolele unei lumi care se încălzește și prețul mare pe care îl plătesc cei care trăiesc din exploatarea cărbunelui.