Minor decedat după ce un balot de fân a căzut peste el
Un copil de 7 ani a fost declarat decedat după ce a intrat în stop cardio-respirator, în urma incidentului în care un balot de fân a căzut peste el, în localitatea Ighișu Nou. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Sibiu, echipajele medicale au intervenit de urgență, dar, în ciuda manevrelor desfășurate, medicul prezent a fost nevoit să declare decesul.