Cum arată noul Guvern Ilie Bolojan
Inapoi

Cum arată noul Guvern Ilie Bolojan

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Politica
Guvernul condus de Ilie Bolojan va număra cinci vicepremieri: Marian Neacşu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL), Ionuţ Moşteanu (USR), Tanczos Barna ( UDMR) plus Dragoş Anastasiu, dorit de Ilie Bolojan pentru a coordona reforma aparatului bugetar, informează stiripesurse.ro. PSD va avea 6 miniştri: 3 nume noi şi 3 nume din vechiul guvern. Printre miniştrii care îşi vor păstra funcţia se numără şi Florin Barbu (Agricultură), susţinut de Paul Stănescu. Astfel, secretarul general al partidului s-a impus în faţa lui Mihai Tudose, care l-ar fi dorit pe Sorin Moise la Agricultură. Liberalii au adus doi miniştri noi în guvern: Alexandru Nazare (Finanţe) şi Dragoş Pîslaru (Fonduri Europene), ultimul fiind susţinut atât de Dacian Cioloş, cât şi de Dragoş Anastasiu, susţin surse politice. În total, sunt 11 nume noi în guvern, în timp ce 7 miniştri din vechiul Cabinet continuă şi în noua echipă guvernamentală. Luni, premierul desemnat Ilie Bolojan ar urma să depună la Parlament lista de miniştri şi programul de guvernare. Premier: Ilie Bolojan. A fost desemnat premier de preşedintele Nicuşor Dan pentru o perioadă limitată: până în vara anului 2027, când PSD va prelua conducerea Guvernului, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare din 2028. Vicepremier PSD: Marian Neacşu. A fost unul dintre oamenii de încredere ai fostului premier Marcel Ciolacu. Şi-a păstrat funcţia şi în noul guvern, fiind unul dintre apropiaţii preşedintelui interimar al PSD Sorin Grindeanu. Vicepremier PNL: Cătălin Predoiu. Trecut prin guvernele Tăriceanu, Boc, Orban, Ciucă şi Ciolacu, Cătălin Predoiu va continua ca ministru de Interne, fiind unul dintre apropiaţii premierului Ilie Bolojan. De altfel, a fost premier interimar după demisia lui Marcel Ciolacu şi preşedinte interimar al PNL cât timp Ilie Bolojan a asigurat tranziţia de la Klaus Iohannis la Nicuşor Dan. Vicepremier USR: Ionuţ Moşteanu. Deputat USR la al treilea mandat, Ionuţ Moşteanu a fost unul dintre liderii USR care au cerut ca partidul să-l susţină pe Nicuşor Dan în detrimentul Elenei Lasconi. Va prelua portofoliul Apărării, minister care va lucra îndeaproape cu Administraţia Prezidenţială. Vicepremier UDMR: Tanczos Barna. Iniţial, a rămas în afara guvernului, după ce UDMR n-a reuşit să obţină la masa negocierilor nici Ministerul Finanţelor, nici Mediul, domenii de interes pentru Tanczos Barna. A primit în schimb un post de vicepremier fără portofoliu. Vicepremier tehnocrat: Dragoş Anastasiu. Numit în guvern la cerinţa premierului Ilie Bolojan, Dragoş Anastasiu va coordona reforma aparatului bugetar. Liderii coaliţiei de guvernare l-au ironizat în şedinţele interne, numindu-l ”Elon Musk de România”, susţin sursele citate. Anastasiu a fost unul dintre consilierii lui Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, preluat timp de o lună şi de noul şef al statului Nicuşor Dan. Lista de miniştri: 1. Alexandru Nazare – ministru al Finanţelor, PNL. Susţinut la începutul carierei de Anca Boagiu, lider cu influenţă în PDL, Alexandru Nazare revine la Finanţe după o altă experienţă ca ministru în Guvernul Cîţu. În 2021, a fost demis după numai 6 luni, fiind printre miniştrii care s-au opus ca statul să achiziţioneze 120 de milioane de vaccinuri anti-Covid. În prezent, este membru din Consiliul de Administraţie al BNR. 2. Radu Marinescu – ministrul Justiţiei, PSD. A făcut parte şi din guvernul Ciolacu. A fost susţinut de organizaţia PSD Dolj, condusă de tandemul Lia Olguţa Vasilescu – Claudiu Manda. În primăvara anului viitor, va trebui să negocieze cu preşedintele Nicuşor Dan numirea de procurori-şefi la Parchetul General, DNA şi DIICOT. 3. Ionuţ Moşteanu – ministrul Apărării, USR. Lider al deputaţilor USR, Moşteanu e la prima experienţă ca ministru. În plus, va ocupa şi funcţia de vicepremier. A fost printre miniştrii doriţi de preşedintele Nicuşor Dan, în condiţiile în care şeful statului este comandatul suprem al Armatei, deci trebuie să lucreze îndeaproape cu MAPN. 4. Cătălin Predoiu – ministru de Interne, PNL. A fost ministru al Justiţiei în Guvernele Tăriceanu, Boc şi Orban. Din vara anului 2023 ocupă funcţia de ministru de Interne, pe care o va păstra şi în Cabinetul Bolojan. A fost prim-ministru interimar după demisia lui Marcel Ciolacu din fruntea guvernului, dar şi preşedinte interimar al PNL în perioada în care Ilie Bolojan s-a aflat la Cotroceni. 5. Ciprian Şerban – ministrul Transporturilor, PSD. Fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban a făcut rocada în partid cu Sorin Grindeanu, care va deveni al treilea om în stat. 6. Alexandru Rogobete – ministrul Sănătăţii, PSD. A fost secretar de stat la Sănătate în mandatul lui Alexandru Rafila, timp de doi ani, între 2023 şi decembrie 2024, când a fost ales deputat pe listele PSD. A fost susţinut pentru funcţie atât de preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, cât şi de preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis. Fostul lider PSD Marcel Ciolacu a încercat să o impună la Sănătate pe Carmen Orban, senator PSD de Buzău şi fost consilier guvernamental în mandatul său de premier. În final, Orban s-a retras din cursa internă. 7. Oana Ţoiu – ministru de Externe, USR. Şi-a început cariera politică în PLUS, partidul creat de Dacian Cioloş. Ulterior, a ajuns prin fuziune în USR, dar a rămas în partid după demisia lui Cioloş din funcţia de preşedinte al USR. A fost agreată de preşedintele Nicuşor Dan, care şi-a dorit la Externe un ministru care să nu-i fie ostil. 8. Daniel David – ministrul Educaţiei, PNL. Susţinut atât de premierul Ilie Bolojan, cât şi de preşedintele Nicuşor Dan, fostul rector al UBB Cluj va continua ca ministru şi în noul guvern cu scopul de a reforma sistemul de educaţie. 9. Cseke Attila – ministrul Dezvoltării, UDMR. A ocupat aceeaşi funcţie şi în Guvernul Cîţu, şi în Guvernul Ciolacu, format în decembrie anul trecut. Va gestiona celebrul program Anghel Saligny, dedicat aleşilor locali. 10. Petre Florin Manole – ministrul Muncii, PSD. Purtător de cuvânt al PSD, Petre Florin Manole a câştigat competiţia internă din partid cu fostul ministru Simona Bucura Oprescu, susţinută de organizaţia Argeş. Manole a mai lucrat în Ministerul Muncii în timpul guvernului Ponta. 11. Florin Barbu – ministrul Agriculturii, PSD. Unul dintre cei trei miniştri PSD care vor continua şi în noul guvern. Barbu a fost susţinut intens în partid de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, care s-a luptat pentru funcţie, prin interpuşi, cu eurodeputatul PSD Mihai Tudose. Fostul premier PSD l-ar fi dorit pe senatorul Sorin Moise la Agricultură, unul dintre oamenii săi de încredere. Aşadar, Paul Stănescu rămâne influent în partid. 12. Bogdan Ivan – ministrul Energiei, PSD. Trecut pe la Digitalizare şi Economie în guvernele trecute, Bogdan Ivan a fost mutat la Energie, pe fotoliul eliberat de Sebastian Burduja. În partid, a fost susţinut pentru funcţie de preşedintele CJ Bistriţa, Radu Moldovan, şi de liderul PSD Cluj, Vasile Dîncu. 13. Radu Miruţă – ministrul Economiei, USR. În decembrie, Miruţă a obţinut al doilea mandat de parlamentar pe lista USR. Acum va bifa prima experienţă ministerială. În partid s-a impus în faţa lui Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul Cîţu. 14. Dragoş Pîslaru – ministrul Fondurilor Europene, REPER. A fost una dintre suprizele din guvern. Ilie Bolojan a insistat pentru Pîslaru, deşi unii lideri PNL i-au cerut să aleagă un om de partid. Pîslaru a fost ministru al Muncii în guvernul condus de Dacian Cioloş, apoi a fost eurodeputat ales pe lista USR-PLUS în 2019. Ulterior, a fondat REPER împreună cu Dacian Cioloş, însă partidul nu a reuşit să treacă pragul electoral la alegerile parlamentare din decembrie 2024. Dacian Cioloş şi Dragoş Anastasiu au susţinut, în discuţiile cu premierul Ilie Bolojan, ca Dragoş Pîslaru să primească funcţia de ministru al Fondurilor Europene, susţin surse politice pentru News.ro. 15. Diana Buzoianu – ministrul Mediului, USR. În Parlament, a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor. Şi-a început cariera politică în PLUS, partidul fondat de Dacian Cioloş.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Politica
Politica

Aproximativ 100 de simpatizanți AUR au protestat în fața Prefecturii

Aproximativ 100 de simpatizanți ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din SIbiu s-au adunat duminică seara în fața sediului Prefecturii din Sibiu pentru a protesta față de măsurile bugetar-fiscale, care au fost discutate în spațiul public în ultimele săptămâni. Acțiunea de azi a fost asemănătoare cu celelalte proteste organizate de AUR în fața Prefecturii: au scandat lozinci și au afișat pancarte cu diferite mesaje. Protestul a fost anunțat cu o .

Politica

USR a validat propunerile a patru miniști pentru cabinetul Bolojan

Comitetul Politic al Uniunii Salvați România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliția proeuropeană condusă de Ilie Bolojan și propunerile de miniștri cu care USR va veni în noul Executiv. S-au înregistrat 191 voturi pentru intrarea la guvernare, 9 abțineri și 3 „împotrivă”, transmite Agerpres. Cei patru miniștri USR care sunt propuși pentru a face parte din cabinetul Bolojan sunt Diana Buzoianu (Ministerul Mediului), Oana Țoiu .

Politica

Nicușor Dan l-a numit pe Ilie Bolojan în funcția de premier al României

Nicușor Dan l-a numit pe Ilie Bolojan în funcția de premier al României Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat vineri că a desemnat pe Ilie Bolojan pentru a deveni noul premier al țării. Potrivit declarațiilor sale, „Este interesul României ca guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă. Este important ca forțele politice care susțin guvernul să colaboreze, și cred că vor face acest lucru”. Conform site-ului turnulsfatului.ro, președintele a mai spus .

Politica

Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern în România

Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern în România Discuțiile pentru formarea guvernului în România au intrat într-un impas după o serie de întâlniri între liderii partidelor și președintele țării, Nicușor Dan. Potrivit informațiilor, până la finalul zilei, nu a fost ales un nume comun de premier, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple pentru a da un semnal clar despre direcția guvernării. Surse citate de presa centrală menționează că Ilie .

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

22:27

Aproximativ 100 de simpatizanți AUR au protestat în fața Prefecturii

Aproximativ 100 de simpatizanți ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din SIbiu s-au adunat duminică seara în fața sediului Prefecturii din Sibiu pentru a protesta față de măsurile bugetar-fiscale, care au fost discutate în spațiul public în ultimele săptămâni. Acțiunea de azi a fost asemănătoare cu celelalte proteste organizate de AUR în fața Prefecturii: au scandat lozinci și au afișat pancarte cu diferite mesaje. Protestul a fost anunțat cu o
Image Description

22:46

FC Hermannstadt anunță că a semnat un contract pe 3 ani cu un jucător venit din Liga a 2-a. Luca Stancu: „Sper să joc cât mai mult”

În vârstă de 20 de ani, Luca Stancu este noul jucător al lui FC Hermannstadt. Acesta vine din LIga a 2-a și a semnat pentru 3 ani cu echipa din Sibiu. „Este un fotbalist polivalent care evoluează pe postul de fundaș lateral (stânga/ dreapta)”, anunță reprezentanții clubului sibian. Tânărul a semnat cu FCH un contract valabil pentru următoarele trei sezoane, după ce a venit în probe în cantonamentul din Turcia.
Image Description

22:35

USR a validat propunerile a patru miniști pentru cabinetul Bolojan

Comitetul Politic al Uniunii Salvați România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliția proeuropeană condusă de Ilie Bolojan și propunerile de miniștri cu care USR va veni în noul Executiv. S-au înregistrat 191 voturi pentru intrarea la guvernare, 9 abțineri și 3 „împotrivă”, transmite Agerpres. Cei patru miniștri USR care sunt propuși pentru a face parte din cabinetul Bolojan sunt Diana Buzoianu (Ministerul Mediului), Oana Țoiu
Image Description

22:34

La intrarea în Muzeul ASTRA vor fi amenajate 54 de noi locuri de parcare: proiect de 1,25 milioane lei

Conducerea Consiliului Județean Sibiu va propune, săptămâna viitoare, aprobarea proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea a 54 de locuri de parcare noi în zona Muzeului ASTRA. Proiectul, cu o valoare totală de 1.250.000 lei cu TVA, va suplimenta astfel spațiile de parcare la intrarea în muzeu, pe drumul care leagă SIbiul de Rășinari. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJ Sibiu,
Image Description

19:15

presiunea asupra filarmonicii din sibiu: opozitie si solicitari de solutii

presiunea asupra filarmonicii din sibiu: opozitie si solicitari de solutii Consilierea județeană din Sibiu, Daniela Cimpean, a transmis un mesaj clar privind planurile de restructurare a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Ea cere aleșilor județeni să propună soluții eficiente pentru reducerea costurilor, în contextul dificultăților financiare ale instituției. În mesajul său, Cimpean menționează că proiectul de reorganizare, care prevedea eliminarea a nouă posturi de instrumentiști și crearea a nouă poziții administrative, a
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:17

- Constanta - VIDEO IPS Teodosie a sfințit paraclisul Mănăstirii Poarta Albă-Galeșu, ridicată pe locul suferinței deținuților politici

Evenimentul a fost marcat de procesiunea „Calea mărturisitorilor români”, care s-a desfășurat între Monumentul Memorial Poarta Albă și mănăstire. La acest moment solemn a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de preoți, monahi, credincioși și oficialități locale. După rugăciunea pentru odihna sufletelor celor care au pătimit în temnițele comuniste, ierarhul a sfințit noul paraclis al mănăstirii, așezat sub ocrotirea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful și a Sfinților români.
Image Description

14:14

- Cluj - Universitatea Cluj și-a adus „acasă” un fotbalist care a jucat la marea rivală din Gruia

FC Universitatea Cluj și CFR Cluj au ajuns la un acord privind transferul lui Ioan Barstan (20 de ani), jucător de bandă stângă care a făcut primii pași în fotbal la ”U”. Ioan Barstan a început fotbalul în curtea Universității Cluj. După ce a trecut pe la FC Ardealul Cluj-Napoca, Barstan a făcut pasul la echipa secundă a celor de la CFR în toamna lui 2020, unde a evoluat până
Image Description

14:14

- Cluj - Clujul fierbe, iar autoritățile trag un semnal de alarmă! Ce măsuri de protecție trebuie să iei în aceste zile și ce trebuie neapărat să eviți

Potrivit autorităților, în zilele caniculare trebuie evitată expunerea prelungită la soare între orele 11:00 și 18:00, iar deplasările ar trebui făcute doar dimineața devreme sau seara. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență recomandă purtarea hainelor lejere, de culori deschise, hidratarea constantă, între 1,5 și 2 litri de lichide pe zi, și consumul de fructe și legume proaspete. În schimb, ar trebui evitate băuturile care conțin cofeină, alimentele grase și, mai
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete