Trei urşi care au intrat de mai multe ori în municipiul Miercurea Ciuc au fost împușcați
Inapoi

Trei urşi care au intrat de mai multe ori în municipiul Miercurea Ciuc au fost împușcați

Postat pe 22 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru AGERPRES că echipajele de intervenţie au încercat, fără succes, să îi alunge sau să îi captureze, iar, în cele din urmă, au luat decizia de a-i împuşca, deoarece reprezentau un real pericol pentru oameni. "În ultima săptămână, înainte de Rusaliile catolice, dar şi după, trei urşi ne-au îngreunat viaţa în zona Şumuleu. Acum două nopţi au intrat în intravilanul municipiului unde erau mai multe case şi timp de şase ore am încercat, fără succes, să îi capturăm. Am reuşit în cele din urmă să îi alungăm, dar ieri seară, în jurul orei 20, am primit din nou un apel 112 legat de prezenţa celor trei urşi pe o stradă, în apropierea casei Fodor. Ne-am deplasat împreună cu Poliţia, Jandarmeria, Ambulanţa şi aşa mai departe şi am constatat că cei trei urşi se aflau acolo, au încercat să intre în casă, au golit tomberoanele, au căutat de mâncare şi nu au vrut să plece cu niciun chip, nici când au pornit sirenele (...) Aşa că am chemat Asociaţia Vânătorilor Szilos cu care avem contract pentru astfel de situaţii şi pe medicul veterinar şi am încercat din nou alungarea urşilor, dar ei şi-au continuat drumul pe altă stradă, iar când au ajuns la pârtia de schi, pur şi simplu, nu au mai vrut să plece (...) În final, după o acţiune de peste două ore, comisia a luat decizia de a-i extrage. Nici după prima împuşcătură ceilalţi doi urşi nu au plecat, aşa că vânătorul a fost nevoit să îl împuşte şi pe al doilea, iar apoi şi pe cel de al treilea", a declarat viceprimarul Bors Bela. Acesta a precizat că este vorba despre trei urşi tineri, de aproximativ trei ani. "Sunt trei urşi tineri, de aproximativ trei ani, care în urmă cu 3-4 săptămâni au fost despărţiţi de mama lor. Din păcate, au fost crescuţi în aşa fel încât să îşi procure mâncarea din tomberoane, din curţile sau din casele oamenilor (...) Mama lor i-a crescut cerşetori", a mai spus viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc. Bors Bela a mai adăugat că nu e uşor să iei decizia de a împuşca un animal, dar sunt situaţii limită, cum a fost aceasta, în care nu există altă opţiune. "Pur şi simplu nu am avut altă opţiune, am fost nevoiţi să luăm această decizie (...) Nu e uşor să iei astfel de decizii, impactul emoţional şi psihic este foarte puternic, dar siguranţa cetăţenilor este pe primul loc. Noi am respectat întocmai ce spune legea: am încercat alungarea lor, am încercat tranchilizarea, iar ultima opţiune a fost extragerea prin împuşcare", a menţionat acesta. Potrivit viceprimarului, numărul urşilor a crescut considerabil în ultima perioadă, iar localnicii primesc zilnic mesaje RO-Alert privind prezenţa lor în intravilanul localităţii. "În fiecare zonă a oraşului există câte un grup de urşi, iar zilnic, tot oraşul primeşte mesaje RO-Alert. Cred că avem nevoie de o legislaţie mai fermă ca să putem ţine urşii în frâu", a concluzionat Bors Bela. Jandarmeria Harghita a precizat că anul acesta a primit peste 100 de apeluri prin intermediul numărului de urgenţă 112 pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite de oameni, dintre care 13 numai în ultima săptămână.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

19:30

Știrea cititorului: În apropierea pădurii Dumbrava este horror, zona noastră este sub asediul țânțarilor

Locatari ai zonei din vecinătatea pădurii Dumbrava se plâng că în această perioadă s-au înmulțit țânțarii, motiv pentru care a devenit neplăcută o simplă plimbare. O cititoare a ziarului nostru a transmis un apel către Primăria Sibiu, semnalând un posibil pericol de transmitere a bolilor în urma mușcăturilor de țânțari. ”Vă rog, dacă se poate, un articol legat de starea parcurilor și pericolul de a te plimba prin ele, cel
Image Description

17:34

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 77%: Lucrări intense peste vară

Peste 620 de muncitori și 200 de utilaje lucrează intens în perioada aceasta pe șantierul lotului 4 al autostărzii Sibiu-Pitești. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat joi să stadiul lucrărilor a ajuns la 77%. Inaugurarea este aproape sigură în 2026. ”Imagini de pe șantierul secțiuni 4 (Tigveni - Curtea de Argeș)! Stadiul lucrărilor pe această secțiune (9,86 km), finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, se apropie de 77%.
Image Description

17:01

Pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Milea, Rahovei și Semaforului nu este abandonat, așteaptă vremuri mai bune – anunță primăria

Primăria Sibiu anunță că proiectul de amploare al pasajului rutier subteran de la intrarea în oraș din zona sud nu a fost abandonat, ci în contextul economic actual a fost reprioritizat, în așteptarea unor vremuri mai bune din punct de vedere economic. Informația vine în contextul în care municipalitatea sibiană a finalizat în luna iulie licitația pentru proiectarea și obținerea tuturor avizelor necesare în vederea construirii unui nou pasaj pietonal
Image Description

15:21

Guvernul prelungește pe termen nedefinit evaluarea finanțării noului spital județean din Sibiu: „Nu poate fi avansat un termen concret”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, responsabil de programul prin care Consiliul Județean Sibiu speră să obțină fondurile pentru demararea lucrărilor la un nou spital județean, arată că din primăvara acestui an și până în prezent situația a involuat: de la stadiul de evaluare a proiectelor care să primească finanțare s-a ajuns la „etapa de evaluarea preliminară”. Au trecut opt luni de când Consiliul Județean (CJ) Sibiu și alte 169 de
Image Description

15:12

Sibienii cu venituri reduse, anunțați că vor putea solicita online tichete de 50 de lei pentru plata facturii la energie. Aplicația încă nu a fost lansată

Sibienii cu venituri mici vor putea primi un sprijin financiar de la stat, sub forma unui tichet electronic de energie, în valoare de 50 de lei pe lună. Primăria Sibiu anunță că măsura vine după eliminarea plafonării prețului la energia electrică, la 1 iulie 2025. Ajutorul se acordă între 1 iulie 2025 și 31 martie 2026, pentru plata facturilor aferente consumului realizat începând cu 1 iulie 2025. Banii se acordă
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:08

- Externe - Video Ce mesaj transmite limbajul corporal al lui Trump după întâlnirea cu Putin: „Ai impresia că sunt două lumi complet diferite”

Limbajul corporal, adică cel transmis prin gesturi şi mimică, al preşedintelui Donald Trump la conferinţa de presă după summitul cu omologul său rus Vladimir Putin arată că şeful Casei Albe era dezamăgit, a declarat pentru Sky News psihologul şi expertul în limbaj non-verbal Peter Collett. „Când compari întâlnirea de pe pistă cu ceea ce s-a întâmplat la conferinţa de presă, ai impresia că sunt două lumi complet diferite, cu siguranţă
Image Description

08:58

- Gorj - Moarte cumplită pentru o româncă în Italia, după ce s-a prăbușit în gol

Alexandra Gheorghe, o româncă în vârstă de 36 de ani, stabilită de mică în Italia, și-a pierdut viața joi, 14 august, într-un accident pe vârful Castore din masivul Monte Rosa, în regiunea Valle d’Aosta. Ea și partenerul său de escaladă, Marco Stagi, 34 de ani, din Pisa, au căzut aproximativ 200 de metri pe un ghețar, cel mai probabil după ce au fost surprinși de o schimbare bruscă a vremii
Image Description

08:58

- Externe - Galerie Foto Zaharova ironizează presa occidentală după ce Trump l-a primit pe Putin cu covor roșu în Alaska: „Se află într-o frenezie totală”

Purtătoarea de cuvânt oficială a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a ironizat presa occidentală afirmând că după ce aceasta a relatat timp de trei ani că Rusia este izolată, acum se află într-o stare de frenezie, transformată într-o „nebunie completă”, văzând că preşedintele rus a fost primit de omologul său american, în Alaska, cu covorul roşu. „Mass-media occidentală, care relata până acum că Rusia se află în izolare, se
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete