Șoigu spune că Rusia „nu are niciun interes” să atace țările NATO
Inapoi

Șoigu spune că Rusia „nu are niciun interes” să atace țările NATO

Postat pe 26 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Trupele NATO au creat ameninţări suplimentare pentru Rusia prin apropierea lor de frontierele ruse, dar Moscova nu are interesul militar sau geopolitic de a ataca state NATO, a declarat vineri într-un discurs ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, citat de agenţia rusă TASS, preluată de Reuters, potrivit Agerpres. Şoigu a mai declarat vineri, la o reuniune a Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS) de la Astana, potrivit sursei citate, că Washingtonul prelungeşte deliberat conflictul din Ucraina, exercitând o presiune fără precedent inclusiv asupra partenerilor săi. De asemenea, Şoigu a acuzat blocurile QUAD (formată din SUA, Australia, Japonia şi India) şi AUKUS (SUA, Australia şi Regatul Unit) conduse de Washington că încearcă să schimbe structura de securitate din regiunea Pacific pentru a li se potrivi propriilor interese. Pe de altă parte, Rusia şi China continuă să-şi intensifice cooperarea militară, a declarat Şoigu, relatează agenţia de ştiri rusă RIA, preluată de Reuters. Abordările Rusiei şi ale Chinei asupra unor probleme internaţionale coincid, a spus el. În acelaşi timp, a avertizat Şoigu, loviturile ucrainene de la centrala nucleară Zaporojie riscă să provoace consecinţe catastrofale, potrivit TASS. Şoigu a mai afirmat că Ucraina este ajutată de parteneri străini să pregătească acte de sabotaj pe teritoriul rus. El nu a furnizat probe pentru a-şi susţine afirmaţiile, notează Reuters. Rusia şi Ucraina se acuză una pe alta de comportament militar neglijent la centrala nucleară de la Zaporojie. Serghei Şoigu a mai spus la reuniunea OCS că Rusia şi aliaţii săi din Asia ar trebui să-şi extindă exerciţiile militare în contextul în care se confruntă cu ameninţarea directă a unor tentative ale SUA de a-şi extinde influenţa de securitate în regiune. OCS este o alianţă de securitate din care fac parte Rusia, India, China, Iran, Pakistan, Kazahstan, Uzbekistan, Kirghizstan şi Tadjikistan. „Cred că toţi cei prezenţi împărtăşesc opinia că desfăşurarea de infrastructură militară în regiune de către SUA şi aliaţii lor este inacceptabilă”, a spus Şoigu. „Astfel de intenţii trebuie privite ca o ameninţare directă la spaţiul OCS”, a adăugat el. Statele membre OCS ar trebui să extindă amploarea şi perimetrul exerciţiilor lor militare, a mai spus Şoigu la reuniunea de la Astana. Discursul său a scos în evidenţă şi dorinţa Rusiei de a întări legăturile militare cu partenerii din Asia şi de a rezista unei eroziuni a influenţei sale în pofida exigenţelor intense asupra armatei sale ale războiului din Ucraina. În ţară, poziţia lui Şoigu este supusă unei examinări mai aprofundate decât de obicei după arestarea unuia dintre adjuncţii săi în weekend într-un scandal de luare de mită, o evoluţie care ameninţă să-l slăbească politic, comentează Reuters. Şoigu a spus că principala ameninţare în Asia Centrală vine de la „grupuri teroriste radicale din Afganistan”. El a precizat că SUA fac eforturi pentru a-şi restabili influenţa în regiune, care a fost pierdută după retragerea trupelor lor din Afganistan în 2021. Gruparea Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru uciderea a aproape 140 de oameni într-un atentat de la o sală de concerte de la Moscova de luna trecută, iar SUA susţin că filiala afgană a grupării a plănuit atacul. Şoigu a repetat acuzaţia Rusiei că Ucraina este în spatele atacului, care a fost respinsă de Kiev şi Washington.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

19:30

Știrea cititorului: În apropierea pădurii Dumbrava este horror, zona noastră este sub asediul țânțarilor

Locatari ai zonei din vecinătatea pădurii Dumbrava se plâng că în această perioadă s-au înmulțit țânțarii, motiv pentru care a devenit neplăcută o simplă plimbare. O cititoare a ziarului nostru a transmis un apel către Primăria Sibiu, semnalând un posibil pericol de transmitere a bolilor în urma mușcăturilor de țânțari. ”Vă rog, dacă se poate, un articol legat de starea parcurilor și pericolul de a te plimba prin ele, cel
Image Description

17:34

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 77%: Lucrări intense peste vară

Peste 620 de muncitori și 200 de utilaje lucrează intens în perioada aceasta pe șantierul lotului 4 al autostărzii Sibiu-Pitești. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat joi să stadiul lucrărilor a ajuns la 77%. Inaugurarea este aproape sigură în 2026. ”Imagini de pe șantierul secțiuni 4 (Tigveni - Curtea de Argeș)! Stadiul lucrărilor pe această secțiune (9,86 km), finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, se apropie de 77%.
Image Description

17:01

Pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Milea, Rahovei și Semaforului nu este abandonat, așteaptă vremuri mai bune – anunță primăria

Primăria Sibiu anunță că proiectul de amploare al pasajului rutier subteran de la intrarea în oraș din zona sud nu a fost abandonat, ci în contextul economic actual a fost reprioritizat, în așteptarea unor vremuri mai bune din punct de vedere economic. Informația vine în contextul în care municipalitatea sibiană a finalizat în luna iulie licitația pentru proiectarea și obținerea tuturor avizelor necesare în vederea construirii unui nou pasaj pietonal
Image Description

15:21

Guvernul prelungește pe termen nedefinit evaluarea finanțării noului spital județean din Sibiu: „Nu poate fi avansat un termen concret”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, responsabil de programul prin care Consiliul Județean Sibiu speră să obțină fondurile pentru demararea lucrărilor la un nou spital județean, arată că din primăvara acestui an și până în prezent situația a involuat: de la stadiul de evaluare a proiectelor care să primească finanțare s-a ajuns la „etapa de evaluarea preliminară”. Au trecut opt luni de când Consiliul Județean (CJ) Sibiu și alte 169 de
Image Description

15:12

Sibienii cu venituri reduse, anunțați că vor putea solicita online tichete de 50 de lei pentru plata facturii la energie. Aplicația încă nu a fost lansată

Sibienii cu venituri mici vor putea primi un sprijin financiar de la stat, sub forma unui tichet electronic de energie, în valoare de 50 de lei pe lună. Primăria Sibiu anunță că măsura vine după eliminarea plafonării prețului la energia electrică, la 1 iulie 2025. Ajutorul se acordă între 1 iulie 2025 și 31 martie 2026, pentru plata facturilor aferente consumului realizat începând cu 1 iulie 2025. Banii se acordă
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:13

- Botosani - Bătrânețe în pușcărie! Un bărbat din Botoșani are 72 de ani și va sta cel puțin doi ani în închisoare

Un bărbat din judeţul Botoșani, care are vârsta de 72 de ani, va sta după gratii timp de peste doi ani, în baza uni decizii adoptate, luni, de Judecătoria Săveni. Botoșăneanul a fost găsit vinovat într-un dosar în care era acuzat de violare de domiciliu, faptă pe care ar fi săvârșit-o pe 12 aprilie 2024. Pedeapsa vine după ce, la începutul acestui an, bătrânul primise o altă condamnare pentru tentativă
Image Description

20:11

- Bistrita - Femeie rănită într-un accident produs între Ilva Mică și Strâmba

În accidentul petrecut vineri dimineață au fost implicate două mașini. O femeie a suferit politraumatisme și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare, informează ISU Bistrița-Năsăud. ”Un autoturism condus de o femeie de 26 de ani, din Poiana Ilvei, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din Ilva Mică. În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de
Image Description

20:09

- Gorj - O cunoscută brunetă din Gorj a rămas fără mașina de lux, după ce autoturismul a ajuns pe mâna cămătarilor

Florin Salam se confruntă din nou cu dificultăți financiare, potrivit unor surse apropiate artistului. Cunoscutul cântăreț de manele ar fi pierdut o sumă considerabilă la jocuri de noroc, ceea ce ar fi dus la o nouă confruntare cu persoane implicate în activități de cămătărie. Sursele indică faptul că, într-o singură noapte, ar fi fost pierduți aproximativ 1,2 milioane de euro, sumă care a avut consecințe directe asupra bunurilor sale de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete