Experții avertizează: Mai mult de jumătate din populația lumii s-ar îmbolnăvi de malarie și febră dengue până la finalul secolului
Inapoi

Experții avertizează: Mai mult de jumătate din populația lumii s-ar îmbolnăvi de malarie și febră dengue până la finalul secolului

Postat pe 27 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Peste jumătate din populaţia lumii ar putea fi expusă riscului de a contracta boli transmise de ţânţari, cum ar fi malaria şi febra dengue, până la sfârşitul secolului, au avertizat oamenii de ştiinţă, relatează joi DPA/PA Media. Experţii au declarat că focarele de boli transmise de ţânţari, asociate cu încălzirea globală, se vor răspândi în zone din nordul Europei şi în alte regiuni ale lumii în următoarele decenii. În Marea Britanie, cifrele publicate de Agenţia pentru Securitate Sanitară (UKHSA) arată că numărul cazurilor de malarie importate anul trecut a depăşit pragul de 2.000 pentru prima dată în peste 20 de ani. Astfel, 2.004 cazuri de malarie au fost confirmate în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord în 2023 în urma călătoriilor în străinătate, comparativ cu 1.369 în 2022. Creşterea acestei cifre, potrivit UKHSA, este asociată cu o resurgenţă a malariei în multe ţări şi cu reluarea călătoriilor efectuate în străinătate după eliminarea restricţiilor pandemice, notează sursele citate de Agerpres. Între timp, la nivel global, numărul cazurilor de febră dengue raportate la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a crescut de opt ori în ultimele două decenii, de la 500.000 în 2000 la peste cinci milioane în 2019. În Europa, ţânţarii purtători de virus dengue au invadat 13 state începând cu anul 2000, fiind observată o răspândire locală a bolii în Franţa, Italia şi Spania în 2023. Cercetătorii au declarat că, până de curând, febra dengue era în mare măsură izolată la regiunile tropicale şi subtropicale deoarece temperaturile apropiate de pragul de îngheţ ucid larvele şi ouăle ţânţarului. „Încălzirea globală asociată climei în schimbare face ca vectorii bolii, care transportă şi răspândesc malaria şi dengue, să îşi poată găsi o casă în mai multe regiuni, cu focare în zonele în care oamenii sunt susceptibili de a fi naivi din punct de vedere imunologic, iar sistemele de sănătate publică nepregătite”, a declarat Rachel Lowe, profesoară la Institutul Catalan pentru Cercetare şi Studii Avansate din Spania. „Realitatea crudă este că anotimpurile calde mai îndelungate vor mări fereastra sezonieră pentru răspândirea bolilor transmise de ţânţari, favorizând focare din ce în ce mai frecvente, din ce în ce mai complex de tratat”, a adăugat ea. Cercetătorii au declarat că, în cazul în care încălzirea globală va putea fi limitată la 1 grad Celsius peste valorile din perioada preindustrială, atunci populaţia cu risc de malarie şi febră dengue ar putea creşte cu încă 2,4 miliarde până în 2100, comparativ cu perioada 1970-1999. Oamenii de ştiinţă estimează însă că în cazul în care traiectoria actuală a emisiilor de carbon şi creşterea populaţiei vor continua, 4,7 miliarde de persoane ar putea fi afectate de febră dengue şi malarie până la sfârşitul secolului. „În timp ce schimbările climatice par atât de greu de abordat, ne putem aştepta să vedem mai multe cazuri, şi posibil decese, din cauza unor boli precum dengue şi malaria în Europa continentală. Trebuie să anticipăm focarele şi să intervenim de timpuriu pentru a preveni apariţia bolilor”, a precizat Rachel Lowe. Cercetătorii lucrează în prezent la dezvoltarea de modalităţi pentru a putea prezice când şi unde pot apărea epidemiile, prin monitorizarea bolilor şi a schimbărilor climatice. „Prin analizarea modelelor meteorologice, găsirea locurilor de reproducere a ţânţarilor cu ajutorul dronelor şi culegerea de informaţii de la localnici şi de la autorităţile sanitare, sperăm să oferim comunităţilor timp pentru a se pregăti şi a se proteja. Dar, în cele din urmă, cea mai eficientă modalitate de a reduce riscul apariţiei acestor boli care se răspândesc în zone noi va fi aceea de a reduce dramatic emisiile”, a notat Lowe. Aceste concluzii au fost prezentate în marja Congresului European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ESCMID Global, cunoscut anterior drept ECCMID), reuniunea anuală Societăţii Europene de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ESCMID), care va avea loc în perioada 27-30 aprilie la Barcelona, potrivit www.eccmid.org.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

19:30

Știrea cititorului: În apropierea pădurii Dumbrava este horror, zona noastră este sub asediul țânțarilor

Locatari ai zonei din vecinătatea pădurii Dumbrava se plâng că în această perioadă s-au înmulțit țânțarii, motiv pentru care a devenit neplăcută o simplă plimbare. O cititoare a ziarului nostru a transmis un apel către Primăria Sibiu, semnalând un posibil pericol de transmitere a bolilor în urma mușcăturilor de țânțari. ”Vă rog, dacă se poate, un articol legat de starea parcurilor și pericolul de a te plimba prin ele, cel
Image Description

17:34

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 77%: Lucrări intense peste vară

Peste 620 de muncitori și 200 de utilaje lucrează intens în perioada aceasta pe șantierul lotului 4 al autostărzii Sibiu-Pitești. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat joi să stadiul lucrărilor a ajuns la 77%. Inaugurarea este aproape sigură în 2026. ”Imagini de pe șantierul secțiuni 4 (Tigveni - Curtea de Argeș)! Stadiul lucrărilor pe această secțiune (9,86 km), finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, se apropie de 77%.
Image Description

17:01

Pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Milea, Rahovei și Semaforului nu este abandonat, așteaptă vremuri mai bune – anunță primăria

Primăria Sibiu anunță că proiectul de amploare al pasajului rutier subteran de la intrarea în oraș din zona sud nu a fost abandonat, ci în contextul economic actual a fost reprioritizat, în așteptarea unor vremuri mai bune din punct de vedere economic. Informația vine în contextul în care municipalitatea sibiană a finalizat în luna iulie licitația pentru proiectarea și obținerea tuturor avizelor necesare în vederea construirii unui nou pasaj pietonal
Image Description

15:21

Guvernul prelungește pe termen nedefinit evaluarea finanțării noului spital județean din Sibiu: „Nu poate fi avansat un termen concret”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, responsabil de programul prin care Consiliul Județean Sibiu speră să obțină fondurile pentru demararea lucrărilor la un nou spital județean, arată că din primăvara acestui an și până în prezent situația a involuat: de la stadiul de evaluare a proiectelor care să primească finanțare s-a ajuns la „etapa de evaluarea preliminară”. Au trecut opt luni de când Consiliul Județean (CJ) Sibiu și alte 169 de
Image Description

15:12

Sibienii cu venituri reduse, anunțați că vor putea solicita online tichete de 50 de lei pentru plata facturii la energie. Aplicația încă nu a fost lansată

Sibienii cu venituri mici vor putea primi un sprijin financiar de la stat, sub forma unui tichet electronic de energie, în valoare de 50 de lei pe lună. Primăria Sibiu anunță că măsura vine după eliminarea plafonării prețului la energia electrică, la 1 iulie 2025. Ajutorul se acordă între 1 iulie 2025 și 31 martie 2026, pentru plata facturilor aferente consumului realizat începând cu 1 iulie 2025. Banii se acordă
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:15

- Botosani - Boala care afectează bărbații mai mult decât pe femei. Medic din Botoșani: Sunt foarte mulți pacienți tineri

Într-o lume în care oamenii mănâncă pe fugă, petrec ore în șir în fața calculatorului, sunt stresați, fumează mult și sunt în permanență supuși poluării, bolile cardiovasculare sunt tot mai răspândite. O demonstrează statisticile medicale, care arată că în ultimii ani pacienții care ajung la medic cu inima bolnavă sunt tot mai tineri. Medicul cardiolog Alexandru Basarab, din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani spune că obezitatea, stresul,
Image Description

18:08

- Gorj - Amenzi uriașe pentru românii care construiesc fără autorizație

Românii care construiesc garaje, șoproane, grajduri sau depozite fără autorizație riscă sancțiuni de până la 100.000 de lei, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Guvern. Măsura face parte din reforma administrației publice locale și vizează consolidarea controlului asupra construcțiilor realizate fără respectarea normelor legale. De la sancțiuni simbolice, la pedepse consistente Până recent, autoritățile locale considerau ridicarea unor anexe precum garaje, garduri sau șoproane o abatere
Image Description

18:06

- Galati - Hram la Mănăstirea ”Adormirii Maicii Domnului” din Tudor Vladimirescu Scris de Anca Spânu Vineri, 15 August 2025 17:30

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea ”Tudor Vladimirescu” din centrul judeţului Galaţi şi-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezenţa ÎPS Casian, a unui sobor de preoţi şi a numeroşi credincioşi, veniţi inclusiv din străinătate. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa monahiilor de la această mănăstire, a pelerinilor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete