„Era păcii în Europa s-a încheiat”: Ministrul ucrainean de externe avertizează că aliații trebuie să-şi crească producţia de armament
Inapoi

„Era păcii în Europa s-a încheiat”: Ministrul ucrainean de externe avertizează că aliații trebuie să-şi crească producţia de armament

Postat pe 24 Apr 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba a primit cu laude pachetul de ajutor din partea SUA în valoare de 61 miliarde de dolari, adoptat marţi de Congres după îndelungi așteptări, dar avertizează, într-un interviu pentru The Guardian, că noile livrări militare către Ucraina nu vor schimba imediat situaţia pe câmpul de luptă, iar aliaţii trebuie să-şi crească producţia de armament pentru a lupta împotriva Rusiei. „Aleluia”, a reacţionat Dmitro Kuleba atunci când i s-a cerut comentariul său la votul final de marţi al Senatului american asupra pachetului de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. El spune că avea „convingerea” că va fi un rezultat pozitiv, dar în acelaşi timp spune că Occidentul trebuie să „realizeze că era păcii în Europa s-a încheiat” şi că trebuie să îşi pună la lucru industria de apărare, informează News.ro. Kuleba a declarat că speră că noul pachet de arme va fi anunţat de Casa Albă „în câteva zile, poate chiar ore” şi spune că este „doar o chestiune de logistică” pentru a face ca proviziile militare să ajungă pe linia frontului. Oficiali ai Pentagonului au indicat că unele muniţii sunt deja stocate în Europa, artileria şi apărarea aeriană urmând să fie printre priorităţi. Kuleba a mai spus că Ucraina a identificat şapte sisteme de apărare aeriană Patriot pe care le-ar putea folosi pentru a proteja civilii din marile oraşe, în afară de Kiev. Unul a fost obţinut din Germania, alte patru au fost localizate şi au loc negocieri, iar alte două sunt avute în vedere, a dezvăluit şeful diplomaţiei ucrainene. Presa a scris că Grecia şi Spania se gândesc dacă să furnizeze Ucrainei sistemele Patriot pe care le au în dotare, în timp ce Polonia şi România deţin, de asemenea, asemenea baterii, notează The Guardian. Kuleba a adăugat că un al optulea sistem ar putea veni din SUA: „Cred că armata americană are probabil unul de rezervă”, a punctat el. Kuleba a menţionat că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a discutat luni cu Joe Biden despre ajutorul militar. Negocierile pentru obţinerea acestor sisteme Patriot au fost complicate, deoarece „ţările care operează aceste sisteme Patriot negociază pentru suplinire şi compensaţii”, a dezvăluit Kuleba, dar a adăugat: „Nu am nicio îndoială, având în vedere progresele pe care le facem, că sistemele Patriot vor ajunge, iar Germania trebuie lăudată pentru că a făcut primul pas”. Oraşe precum Harkov, care a fost bombardat în repetate rânduri în acest an şi din care locuitorii au plecat de teamă, ar putea „trăi în pace, iar producţia industrială ar putea continua”, a spus el, atât timp cât aliaţii Ucrainei adoptă o abordare mai fermă pentru a-i ajuta ţara. Kuleba spune că aliaţii Ucrainei ar trebui să treacă de la „exprimarea condoleanţelor şi a compasiunii faţă de ucraineni şi promisiunea de a ajuta la reconstrucţie, la prevenirea pierderilor de vieţi omeneşti şi a distrugerii ţării”. El a avertizat că restabilirea ajutorului militar american, ţinut în loc timp de luni de zile de republicanii fideli lui Donald Trump, nu va fi suficientă pentru a învinge Rusia. „Niciun pachet unic nu îi poate opri pe ruşi. Ceea ce îi va opri pe ruşi este un front unit al întregii Ucraine şi al tuturor partenerilor săi”, a argumentat Kuleba. Ministrul ucrainean de externe a arătat că Occidentul trebuie să-şi crească producţia de arme, aşa cum a făcut Ucraina, pentru că este depăşită de Rusia. Rusia surclasează Ucraina într-un raport de 10 la 1, iar Ucraina este în criză de apărare aeriană. „Când văd ce a realizat Rusia în construirea bazei sale industriale de apărare, în doi ani de război, şi ce a realizat Occidentul, cred că ceva nu este în regulă din partea Occidentului”, a atras atenţia Kuleba. „Occidentul trebuie să realizeze că era păcii în Europa s-a încheiat”, a subliniat el. Kievul anticipează că războiul va dura şi anul viitor şi se aşteaptă ca Rusia să organizeze o ofensivă de vară, fiind în curs de a mobiliza încă 100.000 de oameni pentru a lupta. „Am trecut prin atât de multe lucruri din 2014 (când a început războiul cu Rusia), încât, fără exagerare, suntem pregătiţi pentru orice”, dă asigurări şeful diplomaţiei de la Kiev. „Nu ştiu ce se va întâmpla mâine sau cum se vor comporta elitele politice din SUA. Ceea ce am învăţat din primul mandat de preşedinte al lui Donald Trump este că există întotdeauna o cale de ieşire din orice criză”, a spus, pe de altă parte, Dmitro Kuleba. El a recunoscut că interacţiunile sale personale cu echipa lui Trump au fost minime - „o discuţie rapidă” - dar a precizat că Zelenski l-a invitat pe Trump să viziteze Kievul. Kuleba nu este de acord cu cei care susţin că, după mai bine de doi ani de război total, a venit timpul ca Ucraina să negocieze. El spune că au existat „200 de runde de discuţii” cu Kremlinul între 2014 şi invazia din 2022. Unii observatori au susţinut pacea din naivitate, crede el. Alţii „jucau pentru Putin”. O a treia categorie „nu înţelege Rusia” sau pe preşedintele său. Aceştia sunt convinşi în mod eronat că este necesar să se negocieze cu diavolul, a explicat Kuleba. Ministrul este de părere că Putin se va angaja în discuţii semnificative doar atunci când poziţia sa militară va fi „aproape de colaps”. Pentru a ajunge în acest punct, Ucraina trebuia să urmeze o strategie dublă: „succesul pe câmpul de luptă” şi o coaliţie de ţări care să susţină formula de pace a lui Zelenski, constând în retragerea totală a Rusiei, despăgubiri şi un tribunal pentru crime de război. Kuleba a mărturisit că nu ştie cât va dura războiul cu Rusia. În drumul său spre birou - o clădire din epoca stalinistă, situată lângă biserica cu domuri aurii Sfântul Mihail din Kiev - a trecut pe lângă o procesiune funerară: „De fiecare dată când trec pe lângă înmormântarea unui soldat, îmi dublez şi triplez efortul pentru a încheia războiul cu victoria Ucrainei”, a mărturisit el. „Cred că, la sfârşitul acestui război, o singură parte va supravieţui şi aceasta va fi Ucraina. Dar când spun să supravieţuiască, nu mă refer la faptul că Rusia va înceta să mai existe ca ţară”, a ţinut el să precizeze.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

23:00

Mituri despre cremele antirid demontate de medicul dermatolog Denisa Diaconu

Cremele antirid sunt foarte căutate în domeniul îngrijirii pielii, fiind utilizate de mulți pentru a combate semnele îmbătrânirii. Totuși, există numeroase mituri care pot provoca confuzie și așteptări nerealiste. Conform site-ului Turnul Sfatului, medicul dermatolog Denisa Diaconu discută despre aceste aspecte și lămurește o serie de concepții greșite. Una dintre cele mai frecvente idei este că cremele antirid pot șterge complet ridurile. Deși aceste produse pot îmbunătăți aspectul pielii, ele nu
Image Description

19:25

FC Hermannstadt învinge Poli Iași cu 1-0 și se menține pe locul 8

Echipa de fotbal a Sibiului, FC Hermannstadt, a obținut o victorie importantă sâmbătă, în meciul disputat acasă împotriva celor de la Poli Iași, scor 1-0. Potrivit publicației turnulsfatului.ro, golul victoriei a fost marcat de Ianis Stoica în minutul 75, după ce echipa din Sibiu a dominat repriza a doua. În prima jumătate a meciului, scorul a fost 0-0, iar ambele echipe au avut ocazii, dar fără să reușească să concretizeze. FC
Image Description

19:03

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu angajează doi noi medici pneumologi

Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu anunță cu entuziasm angajarea a doi medici pneumologi, Iulia Oaida și Darius Dancila, care sunt specializați în afecțiuni respiratorii. Potrivit sursei turnulsfatului.ro, Dr. Oaida, absolventă a Facultății de Medicină "Lucian Blaga" din Sibiu, își desfășoară activitatea ca asistent universitar la disciplina Histologie și Citologie. În cadrul unei declarații, Dr. Oaida a spus: „Mă bucur că am ocazia de a-mi începe activitatea de medic specialist într-un colectiv
Image Description

18:43

FC Hermannstadt și Poli Iași, egalitate la pauză

Echipa de fotbal FC Hermannstadt a terminat prima repriză a meciului cu Poli Iași cu un rezultat de 0-0. Partida are loc pe teren propriu și face parte din ultima etapă a play-out-ului, fiind ultimul meci acasă pentru sibieni în acest sezon de campionat, conform informațiilor de pe turnulsfatului.ro. În prima parte a jocului, ambele echipe au avut ocazii de gol, dar fără a reuși să marcheze. Sibiul a dominat începutul
Image Description

09:11

Ministerul Sănătății îndeamnă la verificarea informațiilor despre vaccinuri

Ministerul Sănătății subliniază importanța verificării informațiilor legate de vaccinuri și reacțiile adverse, care trebuie consultate pe site-urile oficiale ale instituțiilor medicale, precum MS, INSP, direcții de sănătate publică și ANMDMR, notează sursa turnulsfatului.ro. Această recomandare vine ca răspuns la apariția unor informații false în spațiul public referitoare la efectele severe suferite de pacienți după administrarea vaccinurilor anti-COVID. Potrivit ministrului, aceste afirmații sunt complet nefondate. Academicianul Irinel Popescu a dezmințit cu tărie informațiile
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:10

- Dambovita - Restricții de circulație pe A2 pentru lucrări de întreținere

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță șoferii că au fost impuse restricții de circulație pe autostrada A2 la km 144+100, în zona Agenției de Încasare Fetești. Această restricție va fi activă marți, 13 mai 2025, între orele 08:00 și 16:00, pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații asfaltice. Conform unui comunicat al CNAIR, circulația vehiculelor în această perioadă se va putea desfășura doar pe benzile de e-tarif
Image Description

11:10

- Timis - Bărbat reținut în Timiș pentru conducerea unei mașini neînmatriculate și sub influența alcoolului

Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost reținut de polițiști în noaptea de 12 mai, după ce a fost oprit la un control în Darova, județul Timiș. Incidentul a avut loc în jurul orei 1 noaptea, când polițiștii de la Secția 7 Rurală Lugoj au interceptat un autoturism fără numere de înmatriculare. Conform informațiilor transmise de autorități, bărbatul nu deținea permis de conducere și mașina pe care o
Image Description

11:09

- Dambovita - Spitalul Judetean de Urgenta Targu-Jiu suspendă activitatea din cauza infecțiilor nosocomiale

DSP Gorj a decis, duminică seara, suspendarea activității Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, din cauza depistării unor infecții nosocomiale. Conform SCJ Târgu-Jiu, medicii epidemiologi din cadrul Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) au realizat sesiuni de instruire pentru personalul spitalului pe 9 mai 2025. Instruirile au vizat igiena mâinilor, respectarea precauțiilor standard și utilizarea corectă a produselor de dezinfecție. Reprezentanții spitalului au menționat că au fost testate 18
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete