Ce va face Trump dacă ajunge iar la Casa Albă. Acesta și-a publicat ideile în revista Time: „De ce ar trebui noi să apărăm pe oricine?”
Inapoi

Ce va face Trump dacă ajunge iar la Casa Albă. Acesta și-a publicat ideile în revista Time: „De ce ar trebui noi să apărăm pe oricine?”

Postat pe 01 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Donald Trump şi-a prezentat liniile unui posibil al doilea mandat într-un articol consistent publicat marţi de Time, între care se numără asigurarea libertăţii de acţiune pentru statele care interzic avortul, desfăşurarea armatei pentru a-i expulza pe imigranţi, condiţionarea susţinerii militare pentru aliaţii SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres. Fostul preşedinte republican, candidat în alegerile din noiembrie împotriva lui Joe Biden, a fost intervievat în două rânduri, o dată în persoană şi a doua oară telefonic despre ceea ce va face în caz de victorie în noiembrie, inclusiv în materie de avorturi, o temă importantă a campaniei. Magnatul de 77 de ani, care este angrenat într-un proces la New York în urma uneia dintre numeroasele anchete care îl vizează, evită răspunsul atunci când jurnalistul îl întreabă dacă se va folosi de dreptul său de veto pentru a bloca o lege federală care ar restrânge foarte sever dreptul la întrerupere voluntară de sarcină. „Nu aş avea de ce să mă folosesc de veto pentru că acum totul ţine de stat”, a spus el, referindu-se la o decizie a Curţii supreme din 2022, care a pus capăt protecţiei federale a dreptului la avort şi a trimis această competenţă la nivelul statelor. Donald Trump a mai indicat că va lăsa cale liberă pentru state dacă acestea decid să urmărească în justiţie femei care au avortat dincolo de data limită. „Nu ţine de mine să mă simt confortabil sau nu” cu această perspectivă, a spus Trump. „Statele vor lua această decizie”, a explicat el. În ceea ce priveşte imigraţia, alt subiect central al alegerilor, republicanul a repetat că va recurge la expulzări masive. „Garda naţională ar trebui să fie capabilă să se ocupe de asta. Dacă nu este cazul, voi utiliza armata”, deci trupele federale, a declarat el pentru Time. În materie de economie, el a spus că ia în calcul taxe vamale de „peste 10%” pentru toate importurile. În ceea ce priveşte ajutorul pentru Ucraina, Donald Trump afirmă: „Nu voi mai furniza asistenţă dacă Europa nu începe să facă la fel de mult” ca SUA. În plus, fostul preşedinte consideră că dacă Coreea de Sud vrea ca miile de soldaţi americani aflaţi pe teritoriul său să rămână, va trebui să plătească mai mult: „De ce ar trebui noi să apărăm pe oricine? Şi vorbim despre o ţară foarte bogată”. „Cred că duşmanul din interior este, în numeroase cazuri, mult mai periculos pentru ţara noastră decât duşmanii externi - China, Rusia şi alţii”, a afirmat Donald Trump, care a elogiat de mai multe ori în trecut liderii autoritari. De asemenea, el se declară „absolut” pregătit să graţieze toate persoanele condamnate pentru invadarea Capitoliului pe 6 ianuarie 2021, într-o tentativă de a împiedica Congresul să certifice victoria adversarului său Joe Biden. Întrebat despre posibilitatea unor violenţe politice după scrutinul din noiembrie, Donald Trump, cercetat între altele pentru rolul său în asaltul de la 6 ianuarie şi pentru fraudă electorală în statul Georgia, a răspuns: „Ştiţi, dacă nu câştigăm, depinde”. Republicanul, care nu a recunoscut niciodată victoria adversarului său democrat în 2020, apreciază de altfel că dacă Curtea supremă nu îi consacră imunitatea prezidenţială, cum a solicitat, atunci Joe Biden „va fi urmărit pentru toate infracţiunile sale”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

19:30

Știrea cititorului: În apropierea pădurii Dumbrava este horror, zona noastră este sub asediul țânțarilor

Locatari ai zonei din vecinătatea pădurii Dumbrava se plâng că în această perioadă s-au înmulțit țânțarii, motiv pentru care a devenit neplăcută o simplă plimbare. O cititoare a ziarului nostru a transmis un apel către Primăria Sibiu, semnalând un posibil pericol de transmitere a bolilor în urma mușcăturilor de țânțari. ”Vă rog, dacă se poate, un articol legat de starea parcurilor și pericolul de a te plimba prin ele, cel
Image Description

17:34

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 77%: Lucrări intense peste vară

Peste 620 de muncitori și 200 de utilaje lucrează intens în perioada aceasta pe șantierul lotului 4 al autostărzii Sibiu-Pitești. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat joi să stadiul lucrărilor a ajuns la 77%. Inaugurarea este aproape sigură în 2026. ”Imagini de pe șantierul secțiuni 4 (Tigveni - Curtea de Argeș)! Stadiul lucrărilor pe această secțiune (9,86 km), finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, se apropie de 77%.
Image Description

17:01

Pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Milea, Rahovei și Semaforului nu este abandonat, așteaptă vremuri mai bune – anunță primăria

Primăria Sibiu anunță că proiectul de amploare al pasajului rutier subteran de la intrarea în oraș din zona sud nu a fost abandonat, ci în contextul economic actual a fost reprioritizat, în așteptarea unor vremuri mai bune din punct de vedere economic. Informația vine în contextul în care municipalitatea sibiană a finalizat în luna iulie licitația pentru proiectarea și obținerea tuturor avizelor necesare în vederea construirii unui nou pasaj pietonal
Image Description

15:21

Guvernul prelungește pe termen nedefinit evaluarea finanțării noului spital județean din Sibiu: „Nu poate fi avansat un termen concret”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, responsabil de programul prin care Consiliul Județean Sibiu speră să obțină fondurile pentru demararea lucrărilor la un nou spital județean, arată că din primăvara acestui an și până în prezent situația a involuat: de la stadiul de evaluare a proiectelor care să primească finanțare s-a ajuns la „etapa de evaluarea preliminară”. Au trecut opt luni de când Consiliul Județean (CJ) Sibiu și alte 169 de
Image Description

15:12

Sibienii cu venituri reduse, anunțați că vor putea solicita online tichete de 50 de lei pentru plata facturii la energie. Aplicația încă nu a fost lansată

Sibienii cu venituri mici vor putea primi un sprijin financiar de la stat, sub forma unui tichet electronic de energie, în valoare de 50 de lei pe lună. Primăria Sibiu anunță că măsura vine după eliminarea plafonării prețului la energia electrică, la 1 iulie 2025. Ajutorul se acordă între 1 iulie 2025 și 31 martie 2026, pentru plata facturilor aferente consumului realizat începând cu 1 iulie 2025. Banii se acordă
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:13

- Neamt - Treceri de pietoni mai sigure în Piatra-Neamț

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Niţă, anunţă vești bune pentru siguranța pietonilor din oraș. Este vorba despre un parteneriat prin care 25 de treceri de pietoni din municipiu vor fi reamenajate pentru o siguranţă sporită. „Municipiul Piatra-Neamț, în parteneriat cu Hellas Direct, a lansat proiectul „Drumuri Sigure”, prin care 25 de treceri de pietoni din cartierele orașului – în special cele din apropierea școlilor – vor fi reamenajate pentru a
Image Description

08:10

- Botosani - Astăzi este Adormirea Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă

La 15 august, Biserica Ortodoxă praznuiește Adormirea Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului. În această zi comemorăm moartea şi îngroparea Maicii Domnului şi mutarea ei la cer. Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii”, este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august. Pentru acest moment, credincioşii s-au pregătesc
Image Description

08:07

- Maramures - Astăzi, cerul și pământul se pleacă în tăcere…

În 15 august, prăznuim Adormirea Maicii Domnului, unul dintre cele mai mari praznice împărătești închinate Născătoarei de Dumnezeu. Este o sărbătoare cu rădăcini adânci în istorie, dar și cu o încărcătură emoțională aparte, pentru că unește lacrima despărțirii de bucuria întâlnirii cu Fiul. Tradiția spune că atunci când a sosit vremea mutării Ei din această viață, Maica Domnului a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, același care îi adusese odinioară vestea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete