Au trecut de două ori prin infern: Cum au supraviețuit 5 soldați Marșului Morții și celei mai mari catastrofe pe mare din istoria SUA
Inapoi

Au trecut de două ori prin infern: Cum au supraviețuit 5 soldați Marșului Morții și celei mai mari catastrofe pe mare din istoria SUA

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Curtea unei școli primare dintr-un orășel din Filipine este locul de unde a început atât una dintre cele mai odioase crime de război din secolul al XX-lea, cât și una dintre cele mai impresionante povești de supraviețuire din istoria militară a Statelor Unite, relatează CNN. În spatele școlii Balanga se află Muzeul Baatan dedicat celui de-al Doilea Război Mondial, unde este comemorat momentul în care trupele americane staționate în Filipine s-au predat forțelor japoneze invadatoare pe data de 9 aprilie 1942 – cea mai mare capitulare de trupe americane din istoria Statelor Unite. La câteva ore după ce au predat armele, zeci de mii de trupe americane și filipineze au început Marșul Morții din Bataan, o călătorie de peste 100 de kilometri care a durat cinci zile în care prizonierii au fost transferați într-o altă închisoare și au îndurat arșița fără provizii de hrană sau apă. Mii de prizonieri au murit. Alții au dat dovadă de o capacitate de rezistență de neimaginat. În timp ce avioanele japoneze bombardau Pearl Harbor, pe 7 decembrie 1941, trupele comandate de Tokyo începeau și primele asalturi asupra pozițiilor militare ale Statelor Unite din Pacific. Filipine era o țintă principală. Forțele Armate ale Statelor Unite din Orientul Îndepărtat (USAFFE) erau formate din 20.000 de trupe americane și 100.000 de trupe filipineze atașate armatei SUA. În trei luni de luptă, trupele japoneze i-au împins pe apărătorii americani și filipinezi din Peninsula Bataan până în Golful Manila. Planul generalului Douglas MacArthur, comandantul trupelor americane în Filipine, era ca forțele sale să reziste în sudul peninsulei până când Marina militară americană putea aduce întăriri și provizii pentru apărătorii asediați. Trupele americane și filipineze au rămas, însă, fără muniție, medicamente și mâncare, iar comandantul din Bataan, generalul Edward King, a decis, împotriva ordinelor superiorului său, ca trupele sale să depună armele, acceptând în totalitate responsabilitatea pentru această înfrângere. „Voi, bărbați, să țineți minte asta. Voi nu v-ați predat... voi nu aveați de ales, decât să respectați ordinul meu”, a spus generalul King, care le-a cerut ofițerilor japonezi să garanteze că trupele sale for fi tratate omenește. Răspunsul japonezilor a fost: „Nu suntem barbari”. Un tribunal care a judecat cazul după încheierea războiului l-a găsit pe comandantul japonez din bătălia pentru Bataan și, totodată, generalul responsabil pentru Marșul Morții, Masaharu Homma, vinovat de crime de război. El a fost executat în 1946. Traseul parcurs de prizonieri este acum plin de restaurante McDonald's, mall-uri, reprezentanțe auto, ferme și case în construcție, dar în 1942 a fost iadul pe Pământ. Prizonierii au fost organizați în grupuri de câte 100 de oameni, cu patru soldați japonezi de gardă la fiecare grup. Au mărșăluit în rânduri de câte patru printr-o căldură insuportabilă. „Ne-au bătut cu patul puștii, săbii, bâte, orice aveau la îndemână. Asta se întâmpla toată ziua. Nu lăsau pe nimeni să bea apă sau să se odihnească și nu ne hrăneau”, a povestit într-un interviu din 2012 unul dintre supraviețuitori, James Bollich. „Când cineva se prăbușea la pământ, japonezii îl omorau imediat. Părea că încercau să ne omoare pe toți.” Pentru miile de prizonieri de război americani și filipinezi, drumul de la Bataan până la închisoarea din fosta bază militară americană Camp O'Donnell, în Capas, nu a fost parcurs în întregime pe jos. Pentru o bucată de 48 de kilometri din drum, prizonierii au fost înghesuiți în vagoane de marfă. Având pereți de lemn, acoperișuri de metal și doar o mică gaură pentru aerisire, vagoanele au devenit ca niște cuptoare pentru cei peste 100 de oameni care trebuiau să împartă același vagon. „Ne-au înghesuit în vagoane aglomerate ca pe vitele pregătite pentru abator... bărbații se zbăteau și se chinuiau să rămână în picioare drepți... Platforma vagonului era o mare de mizerie de la pacienții cu dizenterie”, scrie într-una dintre relatările supraviețuitorilor. În alta scrie: „Ne prăjeam de vii într-un cuptor de 110 grade (43 de grade Celsius); transpiram, fierbeam, urinam, defecam... am văzut câțiva care au leșinat, dar nu aveau nici măcar un centimetru pe care să cadă... nu știu câți dintre camarazii mei au murit în acel vagon, trebuie să fi fost cel puțin 10.” Pentru supraviețuitori, chinul nu se terminase. Peste 60.000 de supraviețuitori au ajuns la destinația Marșului Morții – Camp O'Donnell – din totalul de 75.000 de la început. „Era foarte puțină apă curentă, mâncarea era rară, nu primeam îngrijiri medicale și aveam doar niște șanțuri de-a lungul marginii taberei pentru igienă. Căldura era insuportabilă, muștele se ridicau din latrine și acopereau mâncarea prizonierilor”, potrivit unui raport. În jur de 400 de prizonieri de război americani și filipinezi mureau în fiecare zi. 9.000 de americani au ajuns la Camp O'Donnell, iar 17% dintre ei au murit acolo. Filipinezii au avut o soartă și mai grea: aproximativ 26.000 au murit în închisoare în cele 73 de zile cât au fost ținuți acolo. Până la mijlocul verii anului 1942, japonezii au decis să închidă închisoarea. În următoarele șase luni de zile, prizonierii filipinezi au fost eliberați încetul cu încetul în rândul populației locale, după ce jurau în scris că nu vor mai pune din nou mâna pe arme pentru a lupta împotriva armatei japoneze. Prizonierii americani au fost mutați într-o altă închisoare, aflată la 80 de kilometri la vest de O'Donnell, unde condițiile erau puțin mai bune. Alte mii de soldați au murit până în 1944, însă câțiva dintre ei au ajuns să facă parte din una dintre cele mai uimitoare povești de supraviețuire din al Doilea Război Mondial. În timp ce peste 1.700 de prizonieri americani erau transportați pe una dintre „navele infernale” ale japonezilor, Arisan Maru, prin Strămtoarea Bashi, care desparte Filipine de Taiwan, un submarin american a atacat vasul japonez, care s-a scufundat în Marea Chinei de Sud. Doar nouă prizonieri americani au supraviețuit – patru au fost ridicați din nou de japonezi, însă ceilalți cinci au reușit să scape. Patru dintre ei trecuseră și prin Marșul Morții din Bataan. Cei cinci (Robert Overbeck, Calvin Graef, Avery Wilber, Donald Meyer și Anton Cichy) au reușit să găsească o barcă de salvare lăsată în urmă de echipajul japonez al vasului și să meargă 400 de kilometri cu barca până au ajuns pe coasta de est a Chinei. Au fost salvați de niște localnici chinezi în apropiere de coastă, care i-au escortat la țărm în așa fel încât să îi evite pe japonezi. „Timp de 12 zile, cei cinci supraviețuitori au fost transportați în jur de 600 de mile (aproape 1.000 de kilometri) pe jos, cu camionul, cu bicicletele și cu avionul până la baza aeriană Kunming, baza Forțelor 14 Aeriene și a foștilor Tigri Zburători.” Cei cinci au zburat apoi în vest cu un avion american de transport C-47 pe 28 noiembrie 1944. „Am ajuns la Washington, D.C., pe 1 decembrie 1944, prin Africa de Nord și Atlantic”, a scris Overbeck, unul dintre supraviețuitori. Abia în luna februarie japonezii au anunțat pierderea vasului Arisan Maru. Lista victimelor îi includea pe toți cei 1781 de prizonieri de război, aproape toți americani, care s-au aflat la bord. „Aceasta a fost cea mai mare pierdere de vieți omenești pe mare a Statelor Unite”, potrivit website-ului Comandamentului de istorie și patrimoniu naval al SUA.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

00:04

Sibiul și-a cumpărat utilaj de transplantat arbori. „Vor fi transplantați și copaci crescuți în pepiniera orașului”

300.000 de lei este suma pe care administrația municipiului Sibiu a achitat-o pentru achiziția unui utilaj de transplantat arbori. În toamna acestui an urmează să fie folosit pentru prima dată. După ce a închiriat în mai multe rânduri utilaje de transplantat copaci, pentru a le folosi înaintea demarării unor lucrări de modernizare a străzilor din oraș, administrația locală a achiziționat, prin intermediul serviciului public Managementul integrat pentru ecosisteme urbane, un
Image Description

23:23

S-au deschis înscrierile la Triada eMTB Xperience, cel mai complex concurs din țara noastră destinat bicicletelor asistate electric

Cei mai buni sportivi pe biciclete asistate electric sunt așteptați la cea de-a patra ediție a unei competiții care are loc în zona Văii Avrigului și care a devenit emblematică pentru țara noastră. Trei zile, șapte probe și mai multe mii de metri diferență de nivel pe trasee tehnice de prin munții Făgăraș sunt printre principalele „ingrediente” ale celui mai complex concurs destinat bicicletelor asistate electric din țara noastră. Este
Image Description

23:53

Măldărășanu, după Craiova – Hermannstadt 1-0: ”Trebuie să fii corect. Ai VAR, ai atâtea unghiuri de analiză”. VAR nu a intervenit pentru că nu a avut ”acoperire regulamentară”

La finalul partidei dintre Universitatea Craiova - Hermannstadt 1-0, antrenorul sibienilor, Marius Măldărășanu, a criticat vehement felul în care arbitrii au gestionat pe faza din finalul partidei, când cei de la Sibiu consideră că mingea a depășit cu toată circumferința linia porții la șutul lui Chițu din apropiere. Atacantul a declarat a susținut și el că golul este valabil, la flash-interviul de după meci. „Să ne dea Dumnezeu sănătate și
Image Description

23:43

Topul firmelor cu cele mai mari pierderi din Sibiu. Pe primul loc e Continental, cu 102 milioane de lei. Pierderile totale sunt de aproape un miliard de lei. Datoriile depășesc 36 de miliarde

Pierderile nete ale firmelor care activează în județul Sibiu au ajuns în 2024 la 964 de milioane de lei, iar societatea Continental Automotive, cu 102 milioane de lei, reprezintă 10,5% din această sumă, conform datelor colectate de Turnul Sfatului de pe site-ul termene.ro. Continental are cele mai importante pierderi anunțate la finalul anului fiscal 2024, fiind urmată de de Grupo Antolin Sibiu (pierderi de 95,91 de milioane de lei), de
Image Description

22:26

Ministerul Sănătății extinde vaccinarea gratuită anti-HPV până la 26 de ani

Guvernul a aprobat vineri, 8 august, printr-o ordonanță, o măsură prin care Ministerul Sănătății extinde vaccinarea gratuită anti-HPV, scrie Agerpres. Potrivit unui comunicat al Executivului, începând cu data de 1 octombrie 2025, vaccinul anti-HPV va fi asigurat gratuit pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani, în cadrul Programului Național de Vaccinare (PNV).„Persoanele care doresc să se vaccineze pot obține vaccinul anti-HPV în farmaciile cu
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:18

- Constanta - Compania Koong BTT SRL, administrată de Ionuț Budi, așteaptă de două luni verdictul instanței. La mijloc, restaurantul din Zona Peninsulară

Este vorba despre dosarul în care magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței au ascultat pledoariile părților în ședința de joi, 12 iunie 2025, și s-au retras pentru deliberări, anunțând inițial că hotărârea va fi pronunțată la data de 26 iunie 2025. Totuși, pronunțarea a mai fost amânată între timp de mai multe ori, ultimul termen stabilit pentru anunțarea verdictului fiind acum la data de 19 august 2025.
Image Description

06:16

- Constanta - RECHIZITORIU Detalii SECRETE până azi din ancheta Laurei Cocor, considerată mâna dreaptă a lui Marius Sponoche, fostul șef al Spitalul Cernavodă. Iată ce acuzații face DNA

Conform rechizitoriului DNA, Laura Iuliana Cocor, suspectată de presupusa săvârșire a infracțiunii de luare de mită în formă continuată (42 de acte materiale), era „percepută ca fiind cel mai important funcționar al Spitalului în domeniul achizițiilor publice“. Dosarul Laurei Iuliana Cocor este disjuns din dosarul în care DNA Constanța a dispus, în aprilie 2025, trimiterea în judecată a lui Marius Ion Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, acesta fiind
Image Description

06:04

- Dambovita - Friedrich Merz l-a invitat pe Donald Trump la câteva reuniuni virtuale cu liderii europeni și cu Volodimir Zelenski, înainte de întâlnirea cu Putin

Cancelarul german Friedrich Merz a convocat, pentru miercuri, o conferință virtuală de urgență cu liderii europeni, la care se vor alătura și Donald Trump și Volodimir Zelenski. Biroul cancelarului german a anunțat că vor fi mai multe formate de discuții la care vor participa liderii Finlandei, Franței, Italiei, Poloniei și Marii Britanii, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, oficialii UE, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, precum și secretarul general al
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete