Vineri seară, în jurul orei 21:55, polițiștii au fost sesizați că în fața unei societăți comerciale din Dumbrăvița are loc un conflict între trei persoane. Oamenii legii s-au deplasat de urgență la fața locului, însă, la momentul sosirii, persoanele implicate părăsiseră zona. În continuare, polițiștii au făcut verificări și au reușit să dea de cei trei: o tânără de 21 de ani, mama acesteia, în vârstă de 37 de ani, și soțul tinerei de 25 de ani. Conflictul ar fi pornit în urma unor discuții în contradictoriu între mama fetei și ginere. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun. „Totodată, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, atât tinerei, cât și mamei acesteia, în vederea stabilirii necesității emiterii unui ordin de protecție, iar în urma răspunsurilor oferite, a rezultat că nu există pericol iminent. Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara continuă să monitorizeze situația familială pentru prevenirea unor eventuale incidente viitoare”, transmit cei de la IPJ Timiș. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.