Patru persoane au ajuns la Spitalul Județean în urma vijeliei care a lovit Timișoara
Inapoi

Patru persoane au ajuns la Spitalul Județean în urma vijeliei care a lovit Timișoara

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Evenimente
Potrivit spitalului, două dintre victime, adulți, au suferit traumatisme vertebrale, „cauzate cel mai probabil de căderi de la înălțime sau lovituri provocate de obiecte dislocate de vântul puternic”. Pacienții au fost preluați de echipele din Unitatea de Primiri Urgențe, au fost stabilizați și internaționali în secția Clinică de Neurochirurgie pentru supraveghere și tratament de specialitate. Alte două persoane au fost aduse cu leziuni minore (contuzii ușoare), fără risc vital, care nu au necesitat internare. Acestea au beneficiat de îngrijiri medicale și au fost externe în aceeași zi, cu recomandări pentru tratament simptomatic și monitorizare la domiciliu. „Toate victimele au beneficiat de evaluare completă, investigații imagistice li intervenție medicală promptă în cadrul UPU”, transmite spitalul. Vă reamintim, alte 11 persoane au fost rănite la festivalul Forza Zu: 5 dintre acestea fiind transportate la spital cu răni, conștiente și cooperante, și nu au rămas internați, alte 5 persoane au suferit atacuri de panică și o persoană o luxație minoră. Sfaturi de la medici În contextul fenomenelor meteo periculoase, medicii spun că trebuie respectate avertizările meteorologice și măsurile de autoprotecție: Pe aceeași temă: O persoană a ajuns la spital după ce un copac a căzut peste ea la Timișoara. Mai multe incidente înregistrate în județ VIDEO. Cel puțin opt persoane care participau la Forza Zu, rănite în urma vijeliei. Festivalul s-a reluat Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

17:15

„Ideea asta că altfel nu se poate în România e o flegmă în freza mea și a altora care nu au intrat în relații prietenoase cu statul”. Reacția unui om de afaceri sibian la cazul vicepremierului care a dat mită

Cristian Cîmpineanu, cofondator al unei companii care a pornit dintr-un garaj și a ajuns să-și ridice sediu propriu de zece milioane de euro, critică în termeni duri cei care găsesc circumstanțe atenuante vicepremierului Dragoș Anastasiu. Acesta a dat mită timp de opt ani unei inspectoare ANAF, deocamdată nefiind clar rolul său în dosarul DNA care a urmat pe acest subiect. Dragoș Anastasiu este în continuare unul din cei cinci vicepremieri
Image Description

16:47

Vehicule militare proiectate și construite în județul Sibiu: ”Ne propunem să dezvoltăm vehicule în România, fabricate în România”

Conducerea companiei turce Otokar anunță planuri de proiectare și construire a unor noi vehicule militare în județul Sibiu, la Mediaș. Otokar a intrat în primăvară într-un joint venture cu Automecanica Mediaș pentru a produce local vehicule blindate Otokar COBRA II 4×4. „Suntem foarte interesați să colaborăm cu Automecanica. Ne propunem să desfășurăm activități de cercetare și dezvoltare. Ne propunem să dezvoltăm vehicule în România, fabricate în România”, a declarat Sedef
Image Description

16:34

Spitalul Județean Sibiu are facturi neplătite de 36 de milioane de lei, de trei ori mai mult decât în 2024: din cauza prețurilor la medicamente. „Sumele vor fi stinse în perioada următoare”

La jumătatea acestui an, valoarea facturilor a căror scadență a fost depășită și nu au fost achitate nici în următoarele 30 de zile de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a depășit 36,3 milioane de lei. În urmă cu un an, valoarea facturilor neachitate la jumătatea anului era de 13,3 milioane de lei. Faptul că prețurile la medicamente și echipamente medicale au crescut, iar aceste prețuri nu au fost
Image Description

18:40

Primarul Astrid Fodor anunță investiții de peste 65 mil. lei în noile coridoare verzi ale Sibiului: ”Aducem natura mai aproape de oameni, chiar în cartierele lor”

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, anunță investiții de peste 65 milioane de lei în amenajarea unor coridoare verzi în cartierele Vasile Aaron și Tineretului. Mii de sibieni care locuiesc în vecinătate vor avea zone verzi, copaci, spații amenajate pentru sport și locuri de joacă. Primăria Sibiu continuă să implementeze proiecte care îmbunătățesc calitatea vieții în cartierele sibiene și a mai parcurs un pas în realizarea celor două coridoare verzi în cartierul
Image Description

17:52

Primarul din Turnu Roșu, surprins în concediu cu mașina primăriei. „Situația a fost punctuală, excepțională”

Andreea Anghel, primarul comunei Turnu Roșu, folosește mașina administrației locale și în concediu, potrivit unei sesizări însoțită de fotografii, transmisă pe adresa redacției Turnul Sfatului. Mașina a fost folosită cel puțin pentru deplasarea la un eveniment local la care participă și alți membri de partid. Sesizarea a fost transmisă de un locuitor al comunei Turnu Roșu, care susține că mașina administrației locale a fost folosită și în interesul personal al
Image Description

Recente din Romania

-
-

15:07

- Nationale - Un medicament pentru tratarea bolii Alzheimer în stadii timpurii este aproape de autorizare în UE. Ce este donanemab

Un nou medicament dezvoltat pentru tratamentul bolii Alzheimer în stadii timpurii este aproape de autorizare în Uniunea Europeană, după ce un comitet de experţi din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) a dat o decizie favorabilă în acest sens. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) a adoptat în 24 iulie, în urma unei proceduri de reexaminare, un aviz pozitiv, recomandând acordarea unei autorizaţii de punere pe piaţă pentru medicamentul
Image Description

15:06

- Cluj - Lovitură uriașă pentru U-BT Cluj! Mitchell Creek, starul cu experiență NBA, vine să facă spectacol în România

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca continuă seria impresionantă de transferuri și îl aduce în echipă pe Mitchell Creek, unul dintre cei mai apreciați baschetbaliști australieni ai momentului. Jucătorul de 32 de ani, cu meciuri bifate în NBA și un palmares bogat la nivel internațional, vine la Cluj cu un obiectiv clar: să ajute echipa să performeze la cel mai înalt nivel, atât pe plan intern, cât și european. Un traseu impresionant în
Image Description

15:02

- Gorj - Un tânăr de lângă Gorj beat și drogat, a fost arestat după ce a provocat un accident cu o mașină furată

Un tânăr de 22 de ani din județul Dolj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat o mașină, a condus-o fără permis și a provocat un accident în Craiova. Acesta a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a fost prins după ce a lovit două autoturisme. Tânărul se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete