Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, declară că, în viziunea sa, instituția pe care o conduce va fi una complet digitalizată în următorii zece ani. Perioadă în care nu exclude accederea pe o altă poziție publică. „Pe mine mă văd implicată, în continuare, în proiecte care schimbă în bine comunitățile – cu aceeași pasiune, poate dintr-o altă poziție, dar cu aceleași valori”, a declarat Daniela Cîmpean, citată de evz.ro, care preia din declarațiile făcute de președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu cu ocazia includerii sale în ediția din acest an a „Top Capita 100 Femei de Succes”. În interviul citat, Cîmpean vorbește despre oportunitățile create prin modernizarea Aeroportului Internațional Sibiu, care ar precede transformarea acestuia într-un pol regional de mobilitate, dar și despre faptul că toate clădirile actualului Spital Județean au fost modernizate, că programul Anii Drumeției va fi continuat cu unul dedicat turismului lent „Am învățat să lucrăm eficient cu fonduri europene, să fim atenți la nevoile reale ale comunității și să ne adaptăm din mers. Dar, mai presus de toate, ne-am păstrat curajul de a visa la proiecte mari — chiar și atunci când par greu de realizat. Pentru noi, succesul nu înseamnă doar gestionarea eficientă, ci și capacitatea de a transforma provocările în oportunități de dezvoltare durabilă”, a mai declarat Daniela Cîmpean sursei citate. După interviul publicat la finele săptămânii trecute, președinta CJ Sibiu a făcut în cursul zilei de duminică și o paralelă între alpinism montan și politică, după o drumeție în zona Cheilor Vârghișului, din munții Perșani. În urma acesteia ea a și publicat câteva fotografii, însoțite de un text în care a făcut o paralelă cu viața politică. Daniela Cîmpean a făcut o scurtă paralelă între cățărările pe munte și viața politică. Sursa foto: Facebook / Daniela Cimpean - Presedinta Consiliului Judetean Sibiu „Duminica pe via ferrata sau… via politica. Un traseu vertical, cu expunere mare, prize mici și adrenalină la fiecare pas. Fix ca-n politică. Diferența e că pe munte ai ham, cască și ancoră de siguranță. În rest, tot echilibru, curaj și nervi tari îți trebuie. În Cheile Vârghișului am găsit un peisaj spectaculos și un reminder util: nu contează cât de abrupt e drumul, atâta timp cât ai echipă , privirea înainte și nu-ți uiți scopul. PS: Nu recomand traseul fără echipament. Nici pe cel din politică”, a scris Daniela Cîmpean pe contul de Facebook dedicat activităților sale din postura de președintă a CJ Sibiu. Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: CJ Sibiu , Daniela Cîmpean Vizualizari: 596
Locatari ai zonei din vecinătatea pădurii Dumbrava se plâng că în această perioadă s-au înmulțit țânțarii, motiv pentru care a devenit neplăcută o simplă plimbare. O cititoare a ziarului nostru a transmis un apel către Primăria Sibiu, semnalând un posibil pericol de transmitere a bolilor în urma mușcăturilor de țânțari. ”Vă rog, dacă se poate, un articol legat de starea parcurilor și pericolul de a te plimba prin ele, cel
.
Primăria Sibiu anunță că proiectul de amploare al pasajului rutier subteran de la intrarea în oraș din zona sud nu a fost abandonat, ci în contextul economic actual a fost reprioritizat, în așteptarea unor vremuri mai bune din punct de vedere economic. Informația vine în contextul în care municipalitatea sibiană a finalizat în luna iulie licitația pentru proiectarea și obținerea tuturor avizelor necesare în vederea construirii unui nou pasaj pietonal
.
Sibienii cu venituri mici vor putea primi un sprijin financiar de la stat, sub forma unui tichet electronic de energie, în valoare de 50 de lei pe lună. Primăria Sibiu anunță că măsura vine după eliminarea plafonării prețului la energia electrică, la 1 iulie 2025. Ajutorul se acordă între 1 iulie 2025 și 31 martie 2026, pentru plata facturilor aferente consumului realizat începând cu 1 iulie 2025. Banii se acordă
.
Cei 148.000 de euro (echivalentul în lei), la care se adaugă TVA, plătiți de Consiliul Județean Sibiu pentru un microbuz electric de 16 +1 locuri, reprezintă cel mai mic preț pe care o administrație județeană l-a achitat pentru un astfel de mijloc de transport, transmit reprezentanții instituției. Precizările sunt făcute în contextul dezvăluirilor făcute de Reporter de Iași, potrivit cărora o firmă apropiată PNL a vândut în toată țara microbuze
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.